Prelungirea valabilității documentelor emise de autoritățile de stat, care expirau în această perioadă, a picat la CCR, odată cu amenzile, când, în integralitate, OUG 34/2020 a fost declarată neconstituțională.
OUG 34/2020 a fost declarată, în integralitate, neconstituțională de CCR. Printre prevederile acestei Ordonanțe s-a numărat și următoarea:
„Articolul 33.2
(1) Valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice se menține pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgență, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestor stări.
(2) Prin excepție de la alin. (1), în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere – cu drept de circulație, se menține numai valabilitatea celor emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) sau alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgență, precum și pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestor stări. Pentru aceleași perioade se menține și valabilitatea prelungirii dreptului de circulație dispusă de procuror sau de instanța de judecată potrivit art. 111 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare.”, potrivit sursei citate.
Odată picată la CCR Ordonanța 34/2020, a picat și această prevedere. Astfel, toate documentele emise de stat care au expirat nu mai sunt valabile, iar românii care stăteau liniștiți cu privire la această situație, având la dispoziție 3 luni să-și reînnoiască actele, vor trebui să o facă rapid, pentru a nu fi în nelegalitate.
Totuși, decizia CCR își face efectele după publicarea în Monitorul Oficial.
Ce documente aveau valabilitate prelungită
Fusese prelungită valabilitatea documentelor emise de Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, respectiv serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor aflate în coordonarea metodologică a MAI, Inspectoratul General pentru Imigrări se prelungeşte până la încetarea stării de urgenţă şi sunt recunoscute de autorităţi pe teritoriul României.
Atenție, șoferi!
În ceea ce privește Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, documentele pentru care se prelungise valabilitatea până la încetarea stării de urgenţă erau permisele de conducere româneşti, autorizaţiile de circulaţie provizorie, dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare şi ale permiselor de conducere eliberate de către serviciile publice comunitare regim premise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor la depunerea dosarelor de înmatriculare/ transcriere/ certificate de înmatriculare sau preschimbare permise de conducere româneşti/străine sau duplicate, documentele necesare operaţiunilor de înmatriculare/transcriere, examinare sau preschimbare a permisului de conducere obţinute de către solicitanţi de la alte entităţi, documente care vor expira în interiorul stării de urgenţă (ex. certificat de autenticitate, fişa medicală, dosar şcolarizare şi altele).
Cărțile de identitate expirate nu mai sunt valabile, după ce decizia CCR ajunge în M.O.
Cărţile de identitate, cărţile de identitate provizorii, menţiuni de stabilire a reşedinţei emise şi prelucrate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) şi de către serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor sunt valabile pe teritoriul României, inclusiv 90 de zile de la încetarea situaţiei de urgenţă.