În această dimineață pe raza județului Iași se circulă în condiţii de ceaţă care determină scăderea vizibilităţii pe mai multe artere rutiere.
Pentru a nu fi implicaţi în producerea de accidente rutiere, polițiștii fac o serie de recomandări conducătorilor auto, privind circulaţia în condiţii de ceaţă:
– Să folosească luminile de ceaţă, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic;
– Să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;
– Să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol;
– Să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică;
– Să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
– Să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.
Erau azi pe ceața aia deasă vreo 2 peizzani, bivoli de rural cu luminile stinse… In schimb, cand au ajuns la primul giratoriu au început să semnalizeze stânga, ca apoi să meargă tot pe direcția înainte.
De altfel, nu ii înțeleg pe nici un căruțaș, care a făcut școala de șoferi în orașe doar cu 2 semafoare pi șentru și un sens giratoriu la ieșire, de ce semnalizează stanga la intrare in sensul giratoriu.
Bizonilor, in giratoriu se semnalizează doar ieșirea din acesta sau schimbarea benzii…