National

Atenţionare Meteo! Vijelii şi ploi în toată ţara! Anunţul meteorologilor

Publicat: 07 iun. 2020
cod Galben ANM toata tara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, valabilă în majoritatea regiunilor ţării, în perioada 7 iunie, ora 13:00 – 9 iunie, ora 6:00.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de duminică, 7 iunie, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică în regiunile vestice, nord-vestice, local în cele centrale şi sudice, precum şi în zonele de munte, iar luni, 8 iunie, îndeosebi în vestul şi nordul teritoriului. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 litri/mp, iar pe arii restrânse 30 litri/mp.

ANM avertizează că pe tot parcursul săptămânii (8-14 iunie) gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în majoritatea regiunilor.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Interval de valabilitate: 07 iunie, ora 13:00 – 07 iunie, ora 21:00. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

În intervalul menționat, în nord-vestul țării și în zona Munților Apuseni instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.





Adauga un comentariu