Prima pagină » Local » Au fost controale ample în Iași. Polițiștii au verificat sute de șoferi. Iată ce motive au avut
Au fost controale ample în Iași. Polițiștii au verificat sute de șoferi. Iată ce motive au avut

Au fost controale ample în Iași. Polițiștii au verificat sute de șoferi. Iată ce motive au avut

07 oct. 2026, 02:00,
Lucian SAVA în Local

Polițiștii au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere având drept cauză nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere a vehiculelor.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere având drept cauză nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere a vehiculelor care au acest drept. În cadrul acțiunii au fost efectuate 34 de testări alcoolscopice, au fost verificate 34 de autovehicule și au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, dintre care 3 pentru neacordare de prioritate vehiculelor, 2 pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar 37 pentru alte abateri, în valoare de 19.246 de lei. De asemenea, au fost reținute 5 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

„Un bărbat de 53 de ani din județul Iași a condus autoturismul în municipiul Iași, iar într-o intersecție nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui vehicul care circula pe drumul prioritar. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional conform OUG nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Au fost controale ample în Iași

Tot polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea verificării legalității transporturilor rutiere de mărfuri. Au fost efectuate 26 de testări alcoolscopice, au fost verificate 25 de autovehicule și au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, dintre care 10 la OUG nr. 195/2002, iar restul pentru alte abateri, în valoare de 13.840 de lei.

„Un tânăr de 22 de ani din județul Iași a condus autoturismul în municipiul Iași, utilizând telefonul mobil pe timpul deplasării fără a utiliza un dispozitiv de tip «mâini libere» și nu purta centura de siguranță. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional conform OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, au mai precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Controale și la Târgu Frumos

În zilele de 3 și 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au acționat pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, respectiv a nerespectării regimului legal de viteză. Au fost legitimate 70 de persoane, au fost verificate 64 de autovehicule și au fost aplicate 85 de sancțiuni contravenționale, dintre care 2 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de trotinete, 2 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 4 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de biciclete, 44 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri, în valoare de 41.816 lei.

Un bărbat de 32 de ani din județul Iași a condus autoturismul pe DN 28A, în localitatea Târgu Frumos, cu viteza de 100 km/h, limita fiind de 50 km/h. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional conform OUG nr. 195/2002 (R).

Au fost controale ample în Iași, iar polițiștii vor continua să le desfășoare și în următoarea perioadă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO PSD pune condiții înainte de vot: Decizia privind premierul desemnat depinde de măsurile economice
PSD decide votul pentru Guvernul Niculescu în funcție de programul economic propus, a anunțat Claudiu Manda. Tensiunile din scena politică ating un nou prag înaintea rundei decisive de discuții pentru formarea noului executiv. Decizia social-democraților de a susține sau nu cabinetul propus de premierul desemnat Luca Niculescu depinde de măsurile pe care acesta le va […]
PSD pune condiții înainte de vot: Decizia privind premierul desemnat depinde de măsurile economice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
07 octombrie 2026
07 octombrie 2026