National

Au fost organizate 916 de secţii de votare în străinătate, aproape dublu comparativ cu alegerile europarlamentare din anul 2019

Publicat: 29 apr. 2024
_____ Vizualizări 1 Comentariu
Au fost organizate 916 de secţii de votare în străinătate aproape dublu comparativ cu alegerile europarlamentare din anul 2019
Au fost organizate 916 de secţii de votare în străinătate, aproape dublu comparativ cu alegerile europarlamentare din anul 2019

Ministra Afacerilor Externe Luminiţa Odobescu a anunţat că au fost organizate 916 de secţii de votare în străinătate, aproape dublu comparativ cu alegerile europarlamentare din anul 2019.

„MAE acordă o prioritate maximă asigurării condiţiilor optime pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024 şi pentru îndeplinirea tuturor atribuţiilor legale care revin ministerului. Vom organiza, prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate, nu număr de peste 900 de secţii de votare, mai exact 916, aproape dublu faţă de cele 471 organizate la alegerile europarlamentare din 2019. Totodată, este cel mai mare număr de secţii de votare organizate vreodată în străinătate, peste maximul anterior de 385 de secţii organizate la alegerile prezidenţiale din 2019”, a declarat Luminiţa Odobescu, într-o conferinţă de presă susţinută, luni, împreună cu şeful AEP.

Alegătorii de la secții aglomerate, redirecționați

Luminiţa Odobescu a mai anunţat că, pentru a fi evitat aglomerările în secţiile de votare din străinătate, la alegerile europarlamentare, a solicitat „şefilor de misiuni în care se concentrează importante comunităţi de cetăţeni români, în care ne aşteptăm la un număr mai ridicat de alegători, să monitorizeze acest flux de alegători la secţii şi să îi redirecţioneze, dacă va fi cazul, către alte secţii de votare”.

„Votarea şi desfăşurarea procesului de votare vor fi semnificativ ameliorate prin utilizarea tabletelor în secţii, în condiţiile în care listele electorale nu se vor mai completa pe hârtie. Am solicitat şefilor de misiuni în care se concentrează importante comunităţi de cetăţeni români, în care ne aşteptăm la un număr mai ridicat de alegători, să monitorizeze acest flux de alegători la secţii şi să îi redirecţioneze, dacă va fi cazul, către alte secţii de votare”, a afirmat Luminiţa Odobescu, întrebată până la ce oră vor putea fi efectiv să îşi exercite dreptul de vot românii din străinătate, într-o conferinţă de presă susţinută, luni la sediul MAE, împreună cu preşedintele AEP Toni Greblă.

„Ministerul Afacerilor Externe nu are atribuţii legale de a monitoriza şi comunica prezenta la vot”

Ea a mai spus că „Ministerul Afacerilor Externe nu are atribuţii legale de a monitoriza şi comunica prezenta la vot, dar ceea ce intenţionăm să facem este de a preveni crearea disproporţionată de aglomerări la unele secţii, în situaţia în care există şi secţii alternative organizate în apropiere”.

„Deci interesul nostru este de a sprijini comunităţile de români, în situaţia în care se prezintă în număr mai aglomerat şi de a evita unele posibile aglomerări la secţiile de votare, prin această redirecţionare către secţiile de votare mai apropiate”, a completat Odobescu.

Comentarii
Adauga un comentariu