Prima pagină » Local » Au început lucrările pe amplasamentul centurii Est a Iașului! Tronsonul de drum se va conecta cu o secțiune a viitoarei autostrăzi A8

Au început lucrările pe amplasamentul centurii Est a Iașului! Tronsonul de drum se va conecta cu o secțiune a viitoarei autostrăzi A8

10 feb. 2025, 10:43,
Redacția BZI în Local

Recent pe amplasamentul centurii Est a Iașului au început lucrările geotehnice. Noua variantă de ocolire va avea 54 de kilometri

În weekend echipele Asociației ”Moldova vrea autostradă” s-au deplasat pe șantierul centurii est a Iașului mai exact pe dealurile din jurul satului Rediu Aldei din comună Aroneanu, județul Iași. Vizită a avut ca obiectiv vizualizarea în teren a lucrărilor geotehnice efectuate pentru Studiul de Fezabilitate aferent Variantei Ocolitoare Iași Est, inclusiv cu drumul de legătură dintre Aeroportul și Spitalul Regional Iași cu Autostrada A8.

„Pe un frig cumplit, o echipă MVA formată din Adrian Covasnianu, Daniel Mătăsaru şi Ştefan Liviu Stanciu s-a deplasat în acest weekend pe dealurile din jurul satului Rediu Aldei (comună Aroneanu), pentru a vizualiza în teren campania geotehnică ce a demarat recent pentru Studiul de Fezabilitate aferent Variantei Ocolitoare Iași Est, inclusiv cu drumul de legătură dintre Aeroportul și Spitalul Regional Iași cu Autostrada A8. La faţa locului au fost identificate 2 echipe ale proiectantului, cu 2 foreze care lucrau la prelevarea de mostre de sol pentru studiile geo care vor sta la baza soluţiilor tehnice pentru viitoarea infrastructura rutieră. O a treia foreză se afla la reparat după ce a întâmpinat probleme tehnice din cauza structurii solului. Forajele geotehnice se execută la adâncimi variabile, de la circa 4 m până la 25 metri în zona podurilor, echipa MVA asistând inclusiv la un test geotehnic denumit SPT (Standard Penetration Test), test care este utilizat pentru a evalua caracteristicile solului, în special rezistența sa la compactare și capacitatea de suport.

Prin acest test se obțin informații despre stratigrafia solului și se determină parametrii necesari proiectării fundațiilor și a altor structuri. Din informaţiile de la faţa locului am aflat că echipele lucrează în ture de 10 zile continuu cu pauză de 5 zile, studiile geotehnice din prima etapă urmând a fi efectuate în aproximativ 3 săptămâni, în funcţie de condiţiile meteo (din păcate nu foarte favorabile, dar proiectarea este în întârziere!). Proiectantul este PCRT – Proiect Construct Regiunea Transilvania, acesta deţinând atât forezele necesare prelevării mostrelor de sol, cât şi 2 laboratoare de analize la Zalău şi Cluj Napoca. Un gând bun şi pentru cei 8 muncitori care îşi fac treaba cu profesionalism pe întreaga durată a zilei, în ciuda condiţiilor meteo nefavorabile, îi salutăm pe această cale şi le mulţumim pentru amabilitate şi deschidere! Varianta de Ocolire Iași Est face parte din drumul TransRegio A8-Iași-Vaslui (inclus în Planul Investițional 2021-2030) și se va conecta cu Autostrada Unirii (sectorul Lețcani-Golăiești), având un impact major în reducerea traficului de tranzit și de lung parcurs ce afectează zonele Bârnova/Păun, Iași (Bucium) și Tomești”, au transmis reprezentanții Asociației Moldova vrea Autostradă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Alertă în Marea Neagră, lângă Sulina. A doua navă pentru care au intervenit salvatorii români în mai puțin de 12 ore
Salvatorii români au fost mobilizați joi dimineață pentru o misiune la nava WINE TRADER, aflată la aproximativ 14 mile marine de Sulina. Intervenția vine la câteva ore după ce o altă navă comercială, YARA J, a raportat un incendiu la bord, în apropierea litoralului românesc. Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a […]
Alertă în Marea Neagră, lângă Sulina. A doua navă pentru care au intervenit salvatorii români în mai puțin de 12 ore

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
16 octombrie 2026
16 octombrie 2026