Prima pagină » Local » ­­­­­Au început pregătirile pentru eliberarea autorizației de construire pentru Spitalul Regional de Urgență

­­­­­Au început pregătirile pentru eliberarea autorizației de construire pentru Spitalul Regional de Urgență

09 feb. 2023, 07:58,
în Local

Primarul Mihai Chirica a avut ieri, 8 februarie, o întâlnire de lucru cu arhitectul Mihail Cârstoiu în vederea clarificării unor chestiuni punctuale necesare în vederea emiterii autorizației de construire pentru cea mai mare și mai importantă investiție din Regiunea de Nord – Est de după Revoluție: Spitalul Regional de Urgență. Arhitectul reprezintă compania K Box Construction Design SRL, parte a asocierii internaționale care realizează proiectul tehnic al Spitalului Regional și din care mai fac parte Studio Altieri SpA (lider), Italconstruct SpA, Steam SRL – Proiect Consulting SRL și Rheinbrucke SRL.

„Așa cum am anunțat încă din 2020, suntem mobilizați și depunem toate eforturile care țin de noi astfel încât să eliberăm autorizația de construire până la sfârșitul acestei luni, astfel încât și licitația pentru construirea Spitalului Regional să fie lansată cât mai repede. Mulțumesc Guvernului și în mod deosebit domnului Prim-Ministru Nicolae Ciucă pentru atenția pe care o acordă acestui obiectiv vital pentru întreaga Moldovă și am încredere că lucrările la Spitalul Regional vor demara în tandem cu cele la noua Sală Polivalentă, pe terenul pe care l-am pus la dispoziție în zona Moara de Vânt!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

­­Pregătiri pentru eliberarea autorizației de construire pentru Spitalul Regional de Urgență

În paralel cu licitația pe care Ministerul Sănătății o pregătește pentru încredințarea lucrărilor de construire a infrastructurii și suprastructurii, inclusiv a parcărilor și clădirilor anexă, Primăria Municipiului Iași va colabora cu DelGaz Grid SA pentru devierea rețelelor electrice de înaltă tensiune în vederea eliberării terenului. Va trebui să facem un efort consistent pentru a nivela solul prin săpături de până la șase metri adâncime, din care vor rezulta circa 200.000 de metri cubi de pământ. Este o cantitate uriașă, pe care o vom folosi pentru lucrările la șoseaua ocolitoare a orașului, pentru extinderea pistei Aeroportului, pentru amenajarea de spații verzi și locuri de parcare pe albia pârâului Cacaina ori pentru alte investiții publice.

Primăria a început demersurile pentru acest proiect la sfârșitul anului 2016, iar în toamna anului 2017 Consiliul Local a aprobat transmiterea terenului de 120.000 de metri pătrați din domeniul public al Municipiului Iași și administrarea Consiliului Local Iași în domeniul public al Statului și administrarea Ministerului Sănătății.

Pe lângă multe alte documentații necesare proiectului, inclusiv cea aferentă rețelelor de utilități, municipalitatea lucrează la o serie de studii pentru construirea căilor de acces spre și în interiorul arealului viitorului spital, care va fi dezvoltată unitar și coerent, după un concept Smart City District. Municipalitatea va asigura în continuare toată documentația necesară și va pune la dispoziție toate suprafețele de teren necesare rețelelor de utilități (apă – canalizare, termoficare, curent electric și gaz, internet și telefonie).

Noul spital, o construcţie cu 850 de paturi, va înlocui actualul Spital Judeţean de Urgenţe „Sfântul Spiridon”, vechi de 260 de ani, şi va îmbunătăţi activitatea de predare şi cercetare de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”. Noul spital va oferi atât servicii spitaliceşti, cât şi asistenţă medicală ambulatorie, estimându-se a fi operaţional în 2027.

Costul Spitalului Regional de Urgență Iași se ridică la aproape 600 de milioane de euro, din fonduri europene, un împrumut de la Banca Europeană de Investiții şi de la bugetul de stat. Costurile construcției sunt estimate de proiectanți la 400 de milioane de euro (336 de milioane de euro, fără TVA), diferența urmând să asigure dotările (mobilier, aparatură medicală etc.).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`