Prima pagină » Bursa Barfelor » Au scuipat acolo de unde au mâncat
Au scuipat acolo de unde au mâncat

Au scuipat acolo de unde au mâncat

30 mart. 2021, 02:00,
în Bursa Barfelor

Babele bârfitoare încheie rubrica de astăzi cu una despre șpăgara Morticia, de la Hopera din Iași, acum fugărită la Bucale după ce s-a ales și cu un dosărel penal. Acum că Morticia a făcut numai buleli cu banii instituției, este arhiștiut. Dar de aici au păpat mulți artiști de prin țară. Ce făcea Morticia? Le spune că în acte primesc mulți euroi, dar în realitate o parte ajungea la artist și două părți la Morticia.

Acum, de când e în budă, toți flămângioșii ăia au început să o scuipe pe Morticia, că este o nenorcită, ba că e dracu’ și tot așa. Babele zic că asta nu e golăneală. Dacă aveau tupeu, spuneau la timp, nu după ce au încasat bănuții. Dar, așa ți-e omu’, nu e de mirarare. Babele încă mai sunt interesate de viața Morticiei. Au și niște verișoare la Bucale care sapă intens prin instituții. Au găsit ceva proaspăt, dar plicul l-au pus la poștă, iar drumul este lung și anevoios. Când ajung informațiile, babele le vor publica în cea mai mare viteză.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 august 2026
24 august 2026