Prima pagină » Actualitate » Au vrut să fenteze Bac-ul, dar au ajuns direct la poliție! Vezi ce au pățit elevii prinși cu dispozitive high-tech
Au vrut să fenteze Bac-ul, dar au ajuns direct la poliție! Vezi ce au pățit elevii prinși cu dispozitive high-tech

Au vrut să fenteze Bac-ul, dar au ajuns direct la poliție! Vezi ce au pățit elevii prinși cu dispozitive high-tech

13 iun. 2025, 22:30, 1 ,
Redacția BZI în Actualitate

Vineri, 13 iunie 2025, a fost o zi plină de tensiune și surprize la examenul de Bacalaureat, sesiunea de vară. Proba la alegere a profilului, care le-a oferit liceenilor posibilitatea să susțină examen la Biologie, Geografie, Logică, Chimie, Informatică, Fizică, Psihologie, Economie, Sociologie sau Filosofie, a fost umbrită de mai multe tentative de fraudă care au dus la intervenții ale poliției și eliminări.

În județul Timiș, o candidată a fost prinsă încercând să copieze la proba de Biologie vegetală și animală. Supraveghetorii au observat că fata avea înscrisuri ascunse pe picior, motiv pentru care a fost eliminată din examen și i s-a interzis să mai participe la următoarele două sesiuni de Bacalaureat.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Timiș, din cei 3.469 de candidați înscriși la examen, 3.401 s-au prezentat la probe.

Cum au fost prinși elevii care încercau să copieze cu tehnologie de ultimă generație

Situația a fost și mai gravă în Arad, unde doi absolvenți au fost scoși direct din sala de examen și duși la audieri. Este vorba despre un băiat din Ineu și o fată din Sebiș, care au fost surprinși folosind echipamente electronice performante pentru a primi ajutor din exterior. Polițiștii Direcției Generale Anticorupție au descins în sălile de examen, efectuând percheziții și confiscând dispozitivele.

Ancheta a dus și la identificarea unui complice, un bărbat din Sântana, care le-ar fi furnizat candidaților dispozitive audio-video în schimbul unor sume de bani. Autoritățile au emis patru mandate de aducere și au ridicat imagini de pe camerele de supraveghere din școlile implicate, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad continuă cercetările pentru divulgare de informații secrete sau nepublice.

Probleme au fost semnalate și în Cluj-Napoca, unde un candidat a încercat să fraudeze examenul folosind o cameră ascunsă într-un pix. Candidatul a recunoscut tentativa și a fost eliminat, pierzând dreptul de a se prezenta la următoarele două sesiuni.

În județul Bihor, un alt absolvent a fost eliminat pentru că avea asupra sa un ceas smart, deși nu a fost surprins folosindu-l. Regulamentul strict interzice însă astfel de dispozitive în sala de examen.

Pentru a trece Bacalaureatul, elevii trebuie să susțină toate probele de competențe și scrise, să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă și o medie de cel puțin 6 la aceste probe. Primele rezultate vor fi afișate pe 20 iunie, zi în care se vor putea depune și contestații. Rezultatele finale vor fi publicate pe 30 iunie, după soluționarea contestațiilor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Comentarii
  • Dacă examenele erau date de puliticieni corupți ciorrrrrdeliști plagiatoeri ăîă,hîî sigur poliția nu se inplica în asemenea controale –

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iulie 2026
18 iulie 2026