Prima pagină » National » Augustin Zegrean: Klaus Iohannis ar trebui să prelungească starea de urgenţă
Augustin Zegrean: Klaus Iohannis ar trebui să prelungească starea de urgenţă

Augustin Zegrean: Klaus Iohannis ar trebui să prelungească starea de urgenţă

12 mai 2020, 11:39,
în National

Cu riscul de a fi ”înjurat de tot poporul”, fostul președinte al Curții Constituționale a României – Augustin Zegrean – a spus că președintele Klaus Iohannis ar putea prelungi cu încă trei zile starea de urgență pe teritoriul României, asta în condițiile în care Parlamentul trebuie să voteze rapid măsurile care vor fi implementate după data de 15 mai.

Iar legea nu poate intra în vigoare mai devreme de trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, spune Augustin Zegrean. Pe de altă parte, fostul președinte CCR a mai spus că ”românii și-au făcut planuri de bere”, dar președintele ar putea prelungi starea de urgență cu ”încă o lună, dacă vrea”.

„Tot poporul român o să mă înjure: președintele să prelungească cu trei zile starea de urgență. Oricând există această posibilitate. Președintele poate să prelungească cu încă o lună, dacă vrea. Dacă nu pot să rezolve problema până sâmbătă, de sâmbătă, toate măsurile luate prin ordonanțele militare se pun deoparte”, a subliniat fostul judecător constituțional.

Chestionat în legătură cu ideea că va fi înjurat de români, Augustin Zegrean a argumentat: „tot poporul român vrea să scape de starea de urgență. Și-au făcut planuri să meargă sâmbătă la bere, nu?”

”În aceste condiții, Parlamentul este chemat să se miște repede”
Totul trebuie să fie făcut cu cea mai mare rapiditate, însă în limita legii, transmite Augustin Zegrean. Proiectul de lege trebuie votat cât mai repede de Guvern, apoi legea va fi publicată în Monitorul Oficial.

„Legea care există se pare că este deficitară și Guvernul probabil că a înțeles asta după ce Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu acea lege, pe care Curtea încă nu s-a pronunțat. Este vorba despre o ordonanță de urgență, nr. 21 din 2004, care a fost aprobată prin lege, dar se pare că nici aceasta nu întrunește toate elementele prevăzute de articolul 53 din Constituție. În aceste condiții, Parlamentul este chemat să se miște repede și să voteze asupra proiectului de lege înaintat de Guvern, în condițiile în care ultima zi a stării de urgență este 15 mai. Odată votată, legea ar trebui să intre în vigoare sâmbătă. Însă chiar dacă s-ar mișca repede Parlamentul, legea nu poate intra în vigoare mai devreme de trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial”, a arătat Augustin Zegrean, potrivit digi24.ro.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct
Statele Unite au programat pentru 3 decembrie execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, condamnat pentru uciderea a 13 persoane la Fort Hood, în 2009. Pentagonul intenționează să permită publicului să urmărească evenimentul în direct. Statele Unite au programat pentru 3 decembrie 2026 execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, fost maior al […]
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
09 octombrie 2026
09 octombrie 2026