Marius Balo, profesorul român arestat în China află ce decid autorităţile în ceea ce-l priveşte. Ministerul Justiţiei a trimis toate actele în China şi se aşteaptă decizia care este în mâna autorităţilor chineze.
După executarea unei pedepse cu închisoarea de 5 ani, Marius Balo este la un pas de a se întoarce în România. Acesta declară că a fost ţinut în condiţii inumane. Profesorul român a fost reţinut și condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de opt ani. Profesorul universitar şi-a ispăşit pedeapsa într-un penitenciar de maximă siguranţă din Shanghai. Prejudiciul presupus a fost de 80 de dolari.
Avocaţii profesorului susţin că acesta era „umilit şi torturat”. Condiţiile inumane au fost sesizate în repetate rânduri autorităţilor române.
Continuarea pedepsei în România a fost admisă de Curtea de Apel Cluj. Transferul clujeanului va fi în perioada imediat următoare.
„Pentru prima dată după mulți ani de amânări, după ce anteriorii titulari ai funcției de ministru de justiție au refuzat chiar și un simplu dialog, putem spune că Ministerul Justiției a făcut un prim pas. Este vorba despre sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care, la rândul său, a sesizat instanța de judecată.
Am obținut, astfel, o hotărâre judecătorească esențială pentru ca Marius Balo să poată reveni acasă. Bineînțeles, este acum responsabilitatea Ministerului Justiției să facă și următorii pași necesari în această procedură!”, a declarat Eugen Iordăchescu, avocatul profesorului.
În anul 2010, Marius Balo, profesorul universitar român, din Cluj s-a mutat în China. Acesta a fost angajat ca expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie și Educație XinDongFang din Beijing. Iar din anul 2013, a lucrat la Universitatea Renmin din Beijing.
„Procurorii chinezi au susținut că Marius Balo a primit 80 de dolari de la cetățeni chinezi, fără ca acesta să știe că suma provenea din comiterea unei infracțiuni. În aceeași situație s-a aflat și un cetățean britanic, care primise aceeași sumă de bani, dar care a fost eliberat fără să petreacă vreo zi în închisoare, în urma intervenției eficiente a Ambasadei Marii Britanii în China. Situația românului a fost, însă, radical diferită, în loc de victimă a infractorilor chinezi, a fost considerat chiar el infractor”, a precizat avocatul.