Prima pagină » International » Autoritățile din China au atenționat SUA cu privire apărarea Taiwanul în eventualitatea unui atac
Autoritățile din China au atenționat SUA cu privire apărarea Taiwanul în eventualitatea unui atac

Autoritățile din China au atenționat SUA cu privire apărarea Taiwanul în eventualitatea unui atac

22 oct. 2021, 23:20,
în International

Administraţia de la Beijing i-a recomandat, vineri, preşedintelui SUA, Joe Biden, să dea dovadă de „prudenţă” după ce liderul de la Casa Albă a afirmat că armata americană va apăra Taiwanul în eventualitatea unui atac al Chinei.

Preşedintele Joseph Biden a fost întrebat, în cursul unei dezbateri cu public organizate de postul de televiziune CNN, dacă Statele Unite ar apăra Taiwanul în cazul unui atac al Chinei. „Da, avem un angajament de a face acest lucru”, a răspuns Joseph Biden, scrie mediafax.ro.

Ca reacţie, Ministerul de Externe de la Beijing l-a îndemnat pe Joseph Biden să dea dovadă de „prudenţă”. „În problemele referitoare la interesele fundamentale, precum suveranitatea şi integritatea teritorială, China nu va accepta niciun compromis”, a declarat Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, citat de Agenţia France-Presse şi de postul France Info.

Pe fondul criticilor, Preşedinţia SUA a semnalat că Joseph Biden „nu a anunţat nicio modificare a politicii Washingtonului”.

„Relaţia SUA-Taiwan în domeniul apărării se ghidează după Legea relaţiilor cu Taiwanul. Vom susţine angajamentul nostru în virtutea acestei legi, vom continua să susţinem autoapărarea Taiwanului şi vom continua să ne opunem oricărei modificări unilaterale a actualului statut”, a subliniat Casa Albă, potrivit CNN.

China a trimis sute de avioane militare, la începutul lunii octombrie, în spaţiul aerian al Taiwanului. Administraţia de la Beijing consideră Taiwanul teritoriu chinez şi a avertizat că ar putea utiliza forţa militară pentru menţinerea suveranităţii. Administraţia de la Taipei susţine că Taiwanul este independent şi avertizează că îşi va apăra democraţia şi libertăţile. Preşedintele Taiwanului, Tsai Ing-Wen, a fixat ca prioritate modernizarea forţelor armate, concentrându-se pe sisteme mobile de armament. Într-un articol publicat recent în revista Foreign Affairs, preşedintele Tsai Ing-Wen a atras atenţia că o eventuală ocupare a Taiwanului de către armata chineză ar genera efecte „catastrofale” asupra păcii în Asia.

Japonia şi Australia au exprimat preocupări privind amplificarea tensiunilor şi au lansat apeluri la dialog între Beijing şi Taipei. Statele Unite au denunţat activităţile militare chineze şi au transmis că menţin angajamentele de apărare a Taiwanului. Statele Unite au relaţii neoficiale cu Administraţia proindependentă din Taiwan şi au aprobat recent vânzarea unor sisteme antiaeriene în valoare de 750 de milioane de dolari, spre furia Beijingului.

Preşedintele Joseph Biden a vorbit recent cu omologul său din China, Xi Jinping, despre criza din Taiwan. „Am vorbit cu Xi Jinping despre Taiwan. Am stabilit că nu trebuie să facem nimic altceva în afară de respectarea Acordului”, a declarat Joseph Biden. Acordul dintre SUA şi China prevede că Washingtonul poate avea doar relaţii informale cu Taiwanul, dar poate asuma şi angajamente în materie de apărare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 septembrie 2026
12 septembrie 2026