Autoritățile au transmis recomandări pentru locuitori după explozia de la CET Vest București. O bubuitură puternică urmată de un incendiu de amploare a avut loc luni seară la CET Vest din București, generând o mobilizare masivă a echipajelor de intervenție.
Incidentul a vizat mai multe transformatoare electrice, iar flăcările s-au manifestat violent, necesitând o intervenție complexă și de durată.
Explozie la CET Vest din București
Potrivit informațiilor oficiale, incendiul a izbucnit la nivelul unor transformatoare, iar la sosirea pompierilor, focul era deja extins și alimentat de cantități mari de ulei industrial.
„La sosirea primelor echipaje de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără foarte violentă la nivelul mai multor transformatoare. Au fost afectate în total trei transformatoare electrice. Ca urmare a intervenției, nu au fost identificate victime. Am intervenit și am suplimentat dispozitivul progresiv, având în vedere necesarul mare de apă. Au acționat în total 16 autospeciale de stingere cu apă și spumă, dintre care opt au fost cisterne, iar una a fost o autospecială care a intervenit cu pulbere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD”, au transmis reprezentanții ISU București-Ilfov.
Operațiunea de stingere a incendiului s-a desfășurat pe parcursul mai multor ore, fiind finalizată abia după miezul nopții. Intervenția a fost una dificilă, din cauza naturii incendiului și a cantității mari de combustibil implicată.
În dimineața următoare, echipele de intervenție au rămas la fața locului pentru a preveni reaprinderea focarelor și pentru a asigura răcirea instalațiilor afectate.
„Pe parcursul acestei dimineţi a fost redimensionat dispozitivul de stingere. În prezent au rămas la faţa locului 5 autospeciale de stingere pentru supravegherea şi răcirea zonei de intervenţie”, au mai precizat autoritățile.
Recomandările autorităților pentru populație după explozia de la CET Vest București
Deși incidentul nu s-a soldat cu victime, efectele asupra locuitorilor din zonă nu au întârziat să apară. Autoritățile au confirmat perturbări în furnizarea apei calde în mai multe cartiere din vestul Capitalei.
Ministrul Energiei, prezent la fața locului, a oferit detalii despre consecințele incidentului și durata estimată a reparațiilor.
„Singurele efecte care există pentru dimineață sunt cele referitoare la alimentarea cu apă caldă în această zonă a Bucureștiului, parțial în cartierul Militari, parțial pe Drumul Taberei există acest deranjament, dar ceea ce înseamnă alimentarea cu energie electrică în zonă este asigurată. (…) Sunt avarii majore. Din datele pe care le-am discutat cu colegii mei într-un mod preliminar, în momentul de față vorbim despre durată de până la un an de zile în care aceste pagube pot să fie rezolvate, dacă vorbim de aceeași tehnică pe care o avem acum dotare. Dar căutăm soluții de urgență pentru ca furnizarea de agent termic din această iarnă să nu fie afectată de acest incident”, Bogdan Ivan, ministrul Energiei.
În contextul incendiului, autoritățile au transmis recomandări clare pentru cetățenii din zonele apropiate. Șeful DSU, Raed Arafat, a explicat situația și riscurile asociate fumului rezultat în urma arderii uleiului industrial.
„Este vorba de două transformatoare care au luat foc. Există 30 de tone de ulei care de fapt sunt în proces de ardere. Au fost trimise acolo, sunt nouă mașini în final deplasate la fața locului se lucrează cu apă și spumă, ce se folosește în astfel de situații pentru ulei. Și situația la acest moment este în dinamică, nu avem victime”, spune Raed Arafat.
În același timp, acesta a subliniat că nu a fost necesară emiterea unui mesaj RO-Alert, însă populația trebuie să respecte măsuri de precauție.
„Nu se va da mesaj RO-Alert pentru că este departe de case și fumul nu este extrem de dens din ce am înțeles de la colegii noștri. Dar prin dumneavoastră transmitem oamenilor totuși să aibă geamurile închise, să nu intre fumul în casele lor dacă sunt în apropierea zonei respective”, a mai transmis șeful DSU.
Deși nu au existat victime, impactul asupra populației și amploarea intervenției confirmă gravitatea incidentului. Recomandările autorităților rămân esențiale pentru siguranța cetățenilor, mai ales în contextul unor astfel de evenimente neprevăzute.