Prima pagină » International » Autorul unui atentat cu bombă asupra sinagogii din Paris, condamnat după 42 de ani de la comiterea faptelor. În prezent, el este profesor universitar în Canada
Autorul unui atentat cu bombă asupra sinagogii din Paris, condamnat după 42 de ani de la comiterea faptelor. În prezent, el este profesor universitar în Canada

Autorul unui atentat cu bombă asupra sinagogii din Paris, condamnat după 42 de ani de la comiterea faptelor. În prezent, el este profesor universitar în Canada

23 apr. 2023, 10:00,
în International

La mai bine de 42 de ani de la atentatul ucigaş cu bombă de la sinagoga din Paris, un tribunal din Paris l-a condamnat vineri la închisoare pe viaţă pe un profesor universitar canadian de origine libaneză pentru comiterea atacului. Judecătorii au decis că Hassan Diab, acum în vârstă de 69 de ani, a fost tânărul care a amplasat motocicleta capcană pe strada Copernic, la 3 octombrie 1980, relatează BBC, potrivit news.ro.

Patru persoane au fost ucise şi alte 38 au fost rănite în atentatul comis acum mai bine de 42 de ani. Atentatul din Rue Copernic a fost primul care a vizat evreii din Franţa după cel de-al Doilea Război Mondial şi a devenit un model pentru multe alte atacuri similare care au fost comise de militanţi din Orientul Mijlociu în anii care au urmat. Ancheta, care a durat zeci de ani, a devenit un sinonim atât pentru confuzia judiciară prelungită, cât şi pentru tenacitatea câtorva magistraţi de a nu lăsa cazul să fie uitat.

Profesorul Hassan Diab, care a refuzat să participe la proces, a spus că se simte „ca în Kafka”, a relatat presa canadiană. Procurorii au susţinut însă că este „dincolo de orice posibilă îndoială” că el a fost autorul atentatului din octombrie 1980. Susţinătorii lui Hassan Diab au condamnat procesul ca fiind „vădit nedrept”.

În 2018 magistraţii francezi au declarat cazul închis din lipsă de probe

Hassan Diab este un libanez de origine palestiniană care a obţinut cetăţenia canadiană în 1993 şi predă sociologia la Ottawa. El a fost numit pentru prima dată suspect în acest caz în 1999, pe baza unor noi dovezi, la aproape 20 de ani de la comiterea crimelor. Opt ani mai târziu, francezii au emis un mandat internaţional de arestare şi abia în 2014 Canada a acceptat să îl extrădeze.

Însă în 2018 magistraţii francezi au declarat cazul închis din lipsă de probe, permiţându-i lui Diab să se întoarcă în Canada.

În cele din urmă, în 2021, un recurs împotriva închiderii cazului a fost admis la Curtea Supremă, fiind pentru prima dată când acest lucru s-a întâmplat într-un caz de terorism în Franţa. Aceasta a însemnat că, în sfârşit, un proces a putut să aibă loc, iar acesta a început la începutul acestei luni.

Încă de la început, Diab, şi-a susţinut nevinovăţia şi nu s-a întors în Franţa pentru proces, care s-a desfăşurat în absenţa sa.

Condamnarea sa înseamnă că va trebui să urmeze o a doua cerere de extrădare, deşi există mari îndoieli cu privire la succesul acesteia.

„Am sperat că raţiunea va învinge”, a declarat Diab vineri, potrivit agenţiei de ştiri Canadian Press.

Ca răspuns la verdict, Comitetul de susţinere a lui Hassan Diab din Canada i-a cerut premierului Justin Trudeau să spună „absolut clar” că nu va fi acceptată o a doua extrădare. Susţinătorii au declarat că 15 ani de „coşmar juridi au expus pe deplin cruzimea şi nedreptatea copleşitoare”.

La o conferinţă de presă, premierul Justin Trudeau a declarat că guvernul său „va analiza cu atenţie următorii paşi, ceea ce guvernul francez alege să facă, ceea ce tribunalele franceze aleg să facă”.

„Dar vom fi întotdeauna acolo pentru a apăra canadienii şi drepturile lor”, a adăugat el.

Timp de trei săptămâni, instanţa a audiat o relatare a faptelor cunoscute ale cazului, plus argumente care îl identifică pe Diab ca fiind autorul atentatului şi contraprobe care sugerau că acesta este victima unei erori de identitate.

Poliţia a dat publicităţii un portret-robot al atentatorului în 1980.

Niciunul dintre membrii echipei iniţiale de investigare nu mai este în viaţă pentru a vorbi, iar martorii supravieţuitori care l-au văzut pe atacator în 1980 au recunoscut cu toţii că, după mai bine de 40 de ani, amintirile lor erau prea neclare pentru a fi de încredere.

Ce s-a întâmplat în 1980

Bomba a fost lăsată în husa unei motociclete Suzuki în faţa unei sinagogi din bogatul arondisment 16 din Paris. Dacă nu ar fi existat o întârziere, trotuarul ar fi fost plin de oameni care ieşeau de la slujba religioasă din interior.

În 1980, ancheta s-a axat iniţial pe neonazişti, iar stânga politică a organizat demonstraţii în masă. Dar s-a dovedit că o revendicare a unui grup de extremă dreapta era falsă, iar până la sfârşitul anului atenţia s-a îndreptat către o legătură cu Orientul Mijlociu.

Autorul atentatului cu bombă a fost identificat ca având un paşaport cipriot fals cu numele Alexander Panadriyu. Se crede că acesta a intrat în Franţa dintr-o altă ţară europeană ca parte a unui grup mai mare şi că a cumpărat motocicleta de la un magazin din apropierea Arcului de Triumf.

Suspiciunile au fost că aparţinea unui grup palestinian disident numit Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei – Operaţiuni Speciale (FPLP-SO). Dar ancheta s-a lovit de un zid şi abia în 1999 numele lui Hassan Diab a apărut în urma unor informaţii noi, despre care se crede că au provinit din fostul bloc sovietic.

Autorităţile italiene au dezvăluit apoi că, în 1981, paşaportul unui Hassan Diab a fost găsit pe aeroportul din Roma în posesia unei persoane de rang înalt din FPLP-SO. Paşaportul purta ştampile care arătau că titularul a intrat şi a ieşit din Spania în jurul datei atacului de pe strada Copernic.

Paşaportul a constituit elementul central al acuzării.

În timpul interogatoriului din arest, Diab a explicat că pierduse paşaportul cu doar o lună înainte de atac. Dar în Liban, un judecător francez a găsit o declaraţie oficială pentru paşaportul pierdut – o declaraţie făcută în 1983 şi cu o dată de pierdere în aprilie 1981.

Apărarea a susţinut că toate aceste date erau circumstanţiale şi că nu existau încă dovezi concrete că Diab se afla în Franţa în octombrie 1980. Au prezentat mărturii ale unor prieteni din Beirut care au declarat că Diab susţinea examene universitare în momentul atacului.

Analiştii grafologi care au spus că formularul de înregistrare de la hotel, semnat de atacator, corespundea cu scrisul lui Diab au fost, de asemenea, respinşi ca fiind martori neconcludenţi.

„Singura decizie posibilă din punct de vedere juridic – chiar dacă la nivel uman este una dificilă – este achitarea”, a declarat joi avocatul apărării, William Bourdon. „Mă aflu în faţa dumneavoastră pentru a împiedica o eroare judiciară”, a punctat el.

Dar procurorul Benjamin Chambre, deşi a regretat că toţi ceilalţi membri ai grupării teroriste au scăpat fără a fi inculpaţi, a declarat: „În Hassan Diab, îl avem pe cel care a fabricat bomba şi pe cel care a pus bomba. Asta este deja ceva”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`