Prima pagină » Local » Autoturism furat din Spania şi certificat de înmatriculare furat din Germania descoperite la controlul de frontieră

Autoturism furat din Spania şi certificat de înmatriculare furat din Germania descoperite la controlul de frontieră

12 iul. 2021, 17:46,
în Local

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Toyota C-HR care figura în bazele de date ca fiind furat din Spania. Certificatul de înmatriculare al acestuia figura în bazele de date ca fiind furat din Germania.

În data de 11 iulie a.c., în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, D.M., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 33 de ani, care transporta cu ajutorul unei platforme un autoturism marca Toyota C-HR, an de fabricație 2018, înmatriculat în Germania.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Spania, iar certificatul de înmatriculare prezentat la controlul de frontieră pentru autoturismul marca Toyota C-HR figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru folosirea ca probă în cadrul procedurilor penale, semnalare introdusă de autoritățile din Germania.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că, la rugămintea unei cunoștințe, cetățean al Republicii Moldova, a achiziționat autoturismul în cauză din Germania,  achitând suma de 13.500 de euro și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de  furt, iar autoturismul, în valoare de 70.000 de lei și certificatul de înmatriculare au fost reținute în vederea continuării cercetărilor.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 august 2026
28 august 2026