Premierul Ilie Bolojan, zis și „Ilie Sărăcie”, a anunțat miercuri, 13 august, la Digi24, că al doilea pachet de măsuri economice, menit să stabilizeze finanțele țării, nu poate fi adoptat decât prin procedura de angajare a răspunderii Guvernului, exact cum s-a întâmplat și cu primul pachet. Șeful Executivului speră ca procesul să fie finalizat „cel mai târziu până la finalul lunii august”, în ciuda întârzierilor acumulate.
„Dată fiind complexitatea și dimensiunea acestui pachet, nu există altă cale realistă decât asumarea răspunderii. Sper ca, în pofida întârzierilor, fie ele cauzate de factori obiectivi sau subiectivi,să îl putem adopta cel târziu până la sfârșitul acestei luni”, a declarat Bolojan.
Bolojan, mesaj direct despre criza financiară care bate la ușă
Premierul Ilie Sărăcie a descris situația actuală drept una dificilă, în care România trebuie să corecteze deficiențe acumulate de-a lungul anilor. A tras un semnal de alarmă cu privire la pericolul real în care s-ar afla economia dacă măsurile nu vor fi aplicate.
„În iulie am scăpat de o retrogradare a ratingului de țară. Dar fără acest pachet, riscăm să ajungem din nou într-o fundătură. Creșterea unor taxe nu este suficientă dacă nu închidem găurile negre din economie. Nu are rost să facem un pas înainte, dacă nu parcurgem tot drumul necesar pentru a trece peste această perioadă de dificultăți”, a explicat el.
Bolojan a subliniat că, în lipsa reformelor prevăzute în pachetul 2 și a altor măsuri complementare, pericolul unei „incapacități de plată” devine iminent.
„Dacă ne oprim la jumătatea drumului, este doar o chestiune de timp până lucrurile vor evolua prost. Presiunea financiară este foarte mare în această toamnă, iar riscul de a nu putea face plățile este ridicat. În octombrie, la evaluarea Consiliului miniștrilor de finanțe, România ar putea primi un verdict negativ dacă nu implementăm aceste măsuri”, a avertizat premierul.
În încheiere, premierul Ilie Sărăcie a dat asigurări că va face tot ce îi stă în putință pentru a evita scenariile negative:
„Cât timp sunt premier, voi depune toate eforturile pentru a evita astfel de situații și voi convinge toți colegii din Guvern să mergem înainte cu acest plan.”
inchide tu gaurile negre din guvern mai intai. anul trecut ati dat 3% din PIB lui Zelenski. anul asta cat ii dati?
Și cine au furat și unde sau dus în ultimii 5 ani 200 de miliarde de euro hoților psd-pnl-udmr-usr ? cine trebuie pus la zidul Tîrgoviștei pentru falimentul României ?
tu vorbesti de austeritate? tu care ai 4 vice prim ministri si ai fi avut 5 daca presa nu-l dadea in vileag pe spagarul Anastasiu? bai nesimtitule!
Păi ne vorbiți de incapacitate de plată? Povestiți-ne va rugam ce sume se duc pe războaiele altora care nu ne aparțin, ce sume sunt in total pe ajutoarele care le dați Republicii Moldova si ce sume de bani cheltuiți pe imigranții care vin si împing vântul pe aici! După care o să vă credem.