Prima pagină » International » Avertismentul papei Francisc: „Lumea se prăbușește”
Avertismentul papei Francisc: „Lumea se prăbușește”

Avertismentul papei Francisc: „Lumea se prăbușește”

04 oct. 2023, 17:43,
în International

Reacţiile la încălzirea globală sunt „insuficiente în timp ce lumea în care trăim se prăbuşeşte”, a deplâns papa Francisc într-un nou text publicat miercuri, cu câteva săptămâni înainte de summitul COP28 privind schimbările climatice, relatează Reuters și Agerpres. La opt ani de la enciclica sa despre ecologia integrală „Laudato Si”, iezuitul argentinian a făcut apel la marile puteri să se pronunţe în favoarea unei tranziţii energetice „obligatorii” şi „controlabile” şi a avertizat asupra „opiniilor dispreţuitoare şi nerezonabile” ale climatoscepticilor.

În acest îndemn apostolic în 73 de puncte, intitulat „Laudate Deum”, scris în spaniolă şi tradus în mai multe limbi, papa Francisc a avertizat totodată asupra pozițiilor de acest fel „chiar şi din interiorul Bisericii catolice”.

„În ultimii ani, mulţi oameni au încercat să îşi bată joc” de această stare de fapt, a deplâns el pe fundalul proliferării informaţiilor ce relativizează încălzirea globală, sau să îi „ridiculeze„ pe cei care vorbesc despre asta.

„Oricât de mult am încerca să le negăm, să le ascundem, să le disimulăm sau să le relativizăm, semnele schimbărilor climatice sunt acolo, din ce în ce mai evidente”, a insistat suveranul pontif în vârstă de 86 de ani.

„Nimeni nu poate ignora faptul că în ultimii ani am asistat la fenomene meteorologice extreme, perioade frecvente de căldură neobişnuită, secetă şi alte strigăte de protest din partea Pământului, care sunt doar câteva forme palpabile ale unei boli tăcute ce afectează pe toată lumea”, a scris el.

Papa Francisc avertizează că schimbările climatice vor duce probabil la noi probleme cu migrația

Papa a menţionat, de asemenea, „probabila” explozie a numărului de migranţi climatici „în câţiva ani”.

„Creşterea nivelului mărilor şi topirea gheţarilor pot fi cu uşurinţă percepute de o persoană în timpul vieţii sale şi, probabil, în câţiva ani, multe populaţii vor trebui să îşi mute locuinţele din cauza acestor lucruri”, a precizat el.

Un eşec la Dubai, care organizează summitul COP28, „va fi o mare dezamăgire şi va pune în pericol orice bine realizat până acum”, a atras atenția papa Francisc. Însă un astfel de eșec este previzibil după ce nici summitul anterior COP27 din noiembrie 2022 nu a dus la noi angajamente privind combaterea schimbărilor climatice, la fel ca în cazul summitul G20 din iulie anul acesta.

În acest text de 73 de paragrafe cu ton didactic, papa a insistat încă o dată asupra daunelor provocate de „intervenţia nestăpânită a omului asupra naturii” şi a reproşat „stilul de viaţă iresponsabil al modelului occidental”, arătând cu degetul în special către Statele Unite, dar şi China pentru emisiile lor de gaze cu efect de seră.

Suveranul pontif atrage atenția de ani de zile că lumea trăiește într-o „Casă comună”

Papa Francisc, care a făcut din apărarea „Casei comune” una dintre temele recurente ale pontificatului său de la alegerea sa în 2013, şi-a exprimat regretul că această „criză climatică (nu este) cu adevărat un subiect de interes pentru marile puteri economice, preocupate de cel mai mare profit la cel mai mic cost şi în cel mai scurt timp posibil”.

Remarcând o „criză a vechii diplomaţii”, liderul Bisericii Catolice a făcut apel la „reconfigurarea multilateralismului”, în timp ce obiectivele de reducere a emisiilor de carbon par din ce în ce mai greu de atins.„Laudato si”, apelul din 2015 al suveranului pontif la solidaritate globală pentru a acţiona împreună în vederea protejării mediului, a stârnit o dezbatere la nivel mondial, un fenomen fără precedent pentru un text religios.

Câteva luni mai târziu, au fost realizate progrese semnificative prin Acordul de la Paris asupra climei, al cărui obiectiv principal este menţinerea creşterii temperaturii sub 2 grade Celsius comparativ cu era preindustrială.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 septembrie 2026
12 septembrie 2026