Prima pagină » Actualitate » Avertismentul șefului armatei israeliene: „Va fi probabil un an marcat de lupte pe toate fronturile!“
Avertismentul șefului armatei israeliene: „Va fi probabil un an marcat de lupte pe toate fronturile!“

Avertismentul șefului armatei israeliene: „Va fi probabil un an marcat de lupte pe toate fronturile!“

28 apr. 2026, 09:32, 4 ,
Bogdan TROFIN în Actualitate

Șeful Statului Major al armatei israeliene avertizează că anul 2026 va fi probabil un an marcat de lupte pe toate fronturile. Generalul-locotenent Eyal Zamir a transmis că armata trebuie să recruteze mai mulți soldați pentru a face față cerințelor operaționale cu care se confruntă.

Avertismentul șefului armatei israeliene

Generalul-locotenent Eyal Zamir, șeful Statului Major al armatei israeliene, a declarat că forțele armate ale țării vor lupta probabil pe mai multe fronturi pe tot parcursul anului 2026, pe măsură ce vor continua războaiele împotriva Iranului și a grupării libaneze Hezbollah.

Din octombrie 2023, armata „a fost angajată în lupte într-o campanie continuă pe mai multe fronturi, … [și] 2026 va fi probabil un alt an de lupte pe toate aceste fronturi”, a declarat generalul-locotenent Eyal Zamir.

El a reiterat, de asemenea, necesitatea imediată ca armata să recruteze mai mulți soldați pentru a face față cerințelor operaționale cu care se confruntă. „Având în vedere sarcinile tot mai numeroase cu care se va confrunta [armata] în următorii ani, nevoia urgentă cu care se confruntă statul Israel este aceea de a crește numărul personalului militar și al luptătorilor”, a spus Zamir.

Președintele libanez Joseph Aoun a declarat că negocierile directe cu Israelul au ca scop încheierea conflictului cu Hezbollah, acuzându-i totodată de „trădare” pe cei care au atras Libanul în război, într-o mustrare implicită la adresa grupării armate susținute de Iran.

„Scopul meu este să pun capăt stării de război cu Israelul, similar acordului de armistițiu. Cei care ne-au târât în război în Liban ne trag acum la răspundere pentru că am luat decizia de a intra în negocieri… Ceea ce facem nu este trădare. Mai degrabă, trădarea este comisă de cei care își duc țara în război pentru a obține interese străine” din 1949, a declarat Aoun într-un comunicat, adăugând că „vă asigur că nu voi accepta să ajung la un acord umilitor”, a spus el.

Cât mai continuă războiul din Orientul Mijlociu

Donald Trump analizează reluarea bombardamentelor în Iran sau trimiterea unei echipe de negociere Donald Trump se află în Biroul Oval pentru a decide viitorul intervenției americane, pendulând între reluarea bombardamentelor și trimiterea unei echipe de negociatori în Pakistan.

După ce a anulat vizita emisarilor săi la sfârșitul săptămânii trecute, invocând lipsa unor baze concrete de discuție, președintele american pune presiune pe Teheran prin intermediul rețelelor sociale, reiterând că orice viitor acord trebuie să aibă la bază renunțarea definitivă a Iranului la arma nucleară.

Administrația Trump analizează o nouă propunere a Teheranului care condiționează redeschiderea Strâmtorii Ormuz de încetarea imediată și definitivă a războiului. În timp ce Iranul încearcă să amâne discuțiile sensibile privind programul său nuclear pentru o etapă ulterioară, Casa Albă a transmis ferm că președintele american deține controlul negocierilor și nu va accepta niciun acord care să permită Iranului obținerea armelor nucleare.

Ministrul iranian de externe mulțumește Rusiei pentru sprijinul „ferm și neclintit”

„Am demonstrat întregii lumi că Iranul are aliați și prieteni de nădejde, precum Federația Rusă. Vă mulțumim pentru poziția dumneavoastră fermă și neclintită în sprijinul Republicii Islamice Iran”, a declarat Araghchi.

Altfel, șeful Statului Major al armatei israeliene avertizează că anul 2026 va fi probabil un an marcat de lupte pe toate fronturile.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 august 2026
23 august 2026