Prima pagină » International » Avioane de vânătoare ruse au fost trimise pentru a intercepta mai multe aeronave de recunoaştere americane
Avioane de vânătoare ruse au fost trimise pentru a intercepta mai multe aeronave de recunoaştere americane

Avioane de vânătoare ruse au fost trimise pentru a intercepta mai multe aeronave de recunoaştere americane

01 aug. 2020, 11:00,
în International

Avioane de vânătoare ruse au fost trimise pentru a intercepta mai multe aeronave de recunoaştere americane, în cursul unor incidente produse deasupra Mării Negre în ultimele 24 de ore, anunţă autorităţile de la Moscova. Un avion de vânătoare Suhoi Su-27 a fost mobilizat vineri pentru a intercepta o aeronavă de recunoaştere americană de tip EP-3E. Incidentul a avut loc în spaţiul aerian internaţional, deasupra Mării Negre, potrivit agenţiei RIA Novosti.

„Avionul american se îndrepta spre frontiera Rusiei, dar a schimbat direcţia şi s-a îndepărtat. Avionul rus a revenit la bază”, a comunicat Centrul rus pentru Apărarea Naţională. Autorităţile ruse precizează că avionul american de recunoaştere nu a pătruns în spaţiul aerian al Rusiei.

Într-un alt incident, produs joi seară, un alt avion militar rus de tip Suhoi Su-27 a fost trimise pentru a intercepta două aeronave americane de recunoaştere, tot deasupra Mării Negre.

„Echipajul avionului rus s-a apropiat de cele două avioane vizate, menţinând o distanţă sigură, şi le-a identificat ca fiind o aeronavă de recunoaştere RC-135 a Forţelor Aeriene americane şi o aeronavă de patrulare P-8A a Forţelor Navale americane”, a anunţat Centrul rus pentru Apărarea Naţională, citat de agenţia Tass.

A refuzat să poarte mască de protecție și a fost dat jos din avion!

A refuzat să poarte mască de protecție și a fost dat jos din avion! Un pasager care a refuzat să poarte mască de protecție a fost dat jos dintr-un avion aparținând companiei American Airlines, scrie CNN.

Brandon Straka a fost obligat să coboare dintr-o aeronavă care efectua cursa New York – Dallas, după ce a refuzat să poarte masca de protecție, potrivit măsurilor împotriva răspândirii coronavirusului, a confirmat compania aeriană într-un comunicat. Acesta este primul incident de acest fel, iar operatorii de zbor au anunțat că intenționează să aplice mai strict regulile de limitare a infectărilor cu COVID-19.

„După ce a refuzat să respecte instrucțiunile anunțate de echipajul de zbor, membrii echipei noastre i-au cerut să coboare. În urma acestui incident, avionul a decolat cu patru minute întârziere”, spune American Airlines.

A refuzat să poarte mască de protecție și a fost dat jos din avion: Reguli instituite de companiile aeriene

Purtarea măștilor în avioane este prevăzută în lege, dar companiile aeriene și-au instituit propriile reguli pentru echipaj și pasageri. În această săptămână, mai mulți transportatori din SUA, inclusiv American Airlines, s-au angajat că vor fi mai stricți în ceea ce privește aplicarea politicilor sanitare.

Ulterior, pasagerul a acceptat să urmeze regulile operatorului american, fiindu-i oferit un loc într-o altă cursă. „Este o nebunie!”, a scris Brandon Straka, pe o rețea de socializare. „Nici măcar nu mai avem dreptul să alegem”.

Și în România, în toate aeroporturile, dar și în cursele de linie, este obligatorie purtarea măștii de protecție.

În România, doar 70% dintre călători poartă mască de protecție!

Pe parcursul lunii martie, din totalul de 6.865 de curse terestre planificate, doar 88% au fost efectuate, iar odată cu institutirea stării de urgență numărul a scăzut la mai puțin de 10%. Totodată, activitatea autogărilor a fost reluată, iar în conformitate cu decizia CNESP, transportul este efectuat în limita locurilor pe scaune.

În urma unor verificări efectuate de ANTA pe parcursul săptămânii curente, s-a depistat că doar 70% dintre călători respectă măsurile de protecție. 30% dintre călători nu au purtat mască. Informațiile au fost prezentate de către secretatul de stat în cadrul ministerul Economiei, Iulian Postică.

„Azi raportat la ieri, restabilirea reluării curselor a constituit doar 60%. Din coeficientul de îmbarcare a călătorilor în unitățile de transport, dacă până la instituirea stării de urgență era 40% acum e doar 20%. Prin urmare a avut loc o scădere cel puțin o jumătate a numărului de călători. Se atestă de asemenea, cel puțin în jumătate o diminuare a frecvenței de efectuare a serviciilor regulate”, a spus Postică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`