Prima pagină » Actualitate » Avionul românesc oprit la sol în Franţa a decolat spre Bombay
Avionul românesc oprit la sol în Franţa a decolat spre Bombay

Avionul românesc oprit la sol în Franţa a decolat spre Bombay

25 dec. 2023, 19:00,
în Actualitate

Avionul oprit la sol de joi în regiunea Marne (nord-estul Franţei), al companiei româneşti Legend Airlines, a decolat din nou luni la ora 14:35 (13:35 GMT) cu destinaţia Bombay, cu 276 de pasageri indieni la bord din cei 303 iniţial, în timp ce cei doi pasageri reţinuţi pentru presupusa lor implicare în traficul de persoane au fost eliberaţi de justiţie, transmite France Presse.

În afară de aceşti doi indieni, alţi 25, dintre care doi minori, rămân în prezent în Franţa după ce au depus cereri de azil, care vor fi examinate pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle din Paris, a precizat prefectura Marne într-un comunicat.

Cei doi indieni nu au fost puşi sub acuzare

Cei doi indieni suspectaţi de implicare în traficul de persoane, născuţi în 2000 şi 1984, nu au fost puşi sub acuzare, ci plasaţi sub statutul mai favorabil de martori protejaţi şi, prin urmare, au fost eliberaţi luni, după ce au fost interogaţi de un judecător de instrucţie la Paris.

Parchetul din Paris ceruse ca aceştia să fie plasaţi în arest preventiv.

Ancheta judiciară se referă la presupuse fapte de complicitate la intrarea şi şederea ilegală a străinilor în Franţa în cadrul unui grup organizat şi participare la o asociere infracţională, a precizat Parchetul General.

Acuzaţia de trafic organizat de persoane nu a fost reţinută în acest stadiu, deoarece cei 303 indieni s-au îmbarcat de bunăvoie în avion, potrivit unei surse apropiate de acest caz.

Justiţia a ridicat sechestrul asupra aeronavei

Duminică, justiţia a ridicat sechestrul asupra aeronavei, iar autorităţile s-au străduit apoi să ‘obţină autorizaţiile necesare’ pentru ca aceasta să poată decola.

Iniţial avionul trebuia să facă doar o escală tehnică de o oră la Vatry, pentru a se realimenta în drumul său din Dubai (Emiratele Arabe Unite) spre Managua, capitala Nicaraguei, unde pasagerii interogaţi duminică de justiţie au declarat că mergeau într-o excursie turistică. Dar a fost oprit în urma unei sesizări anonime potrivit căreia pasagerii erau susceptibili de a fi victime ale traficului organizat de persoane.

Potrivit unei surse apropiate cazului, aceşti indieni, probabil muncitori în Emiratele Arabe Unite, ar fi plănuit să călătorească în America Centrală pentru a încerca să intre ilegal în Statele Unite sau în Canada.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Răsturnare de situație în cazul accidentului din Brașov. Titi Aur indică o posibilă eroare la pedale
Răsturnare de situație în cazul accidentului din Brașov. Incidentul este anchetat după ce doi pietoni au murit, iar alți doi au fost răniți. Titi Aur avansează ipoteza unei erori la pedale. Noile imagini surprinse de camerele de supraveghere oferă detalii despre accidentul mortal produs marți seară în centrul Brașovului. În înregistrări se vede cum autoturismul […]
Răsturnare de situație în cazul accidentului din Brașov. Titi Aur indică o posibilă eroare la pedale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 august 2026
14 august 2026