National

Imagini din avionul Ryanair care a aterizat de urgență pe Otopeni. Pasagerii au urlat de GROAZĂ – VIDEO

Publicat: 21 ian. 2020

Știrea este în curs de actualizare!
Un incident îngrijorător s-a produs marți, în timpul unei curse aeriene operată de Ryanair. Potrivit primelor informații, avionul s-a întors pe aeroportul Otopeni la puțin timp după ce a decolat în direcția Londra, după ce aparatul de zbor s-a umplut de fum. În imaginile transmise Știrilor Pro TV se vede că fumul din zona în care se aflau pasagerii era foarte dens.

De asemenea, unii călători au început să țipe, după ce au intrat în panică, la apariția fumului.

Potrivit Mediafax, aeronava a revenit pe aeroportul Otopeni în jurul orei 12 după ce a survolat o oră Bucureștiul. Avionul și-a amânat decolarea cu trei ore.

O pasageră a intrat prin telefon la Antena 3 și a povestit ce s-a întâmplat:

„După o întârziere de 3 ore, ni s-a spus că trebuie să ne mutăm în alt avion, pentru că sunt ceva defecțiuni tehnice. Ne-am mutat cu tot echipajul și toți pasagerii în celălalt avion, am stat și acolo aproximativ o oră, iar când am decolat a început să iasă fum. Cel de-al doilea avion, abia ce ieșise din service. Așa ni s-a spus.

În timpul decolării a început să iasă fum, toată lumea s-a panicat, nu știam ce să facem. Nu ni s-a spus mimic. Abia după fumul a început să se diminueze a venit pilotul să ne explice ce s-a întâmplat. Ni s-a spus că un lichid de degivrare a intrat la motor din cauza unei neatenții a echipajului de la sol. Ne-a spus că cine vrea să mearga la Londra trebuie să mai aștepte vreo 2-3 ore, un alt avion”, a spus Nicoleta Stoica, pasager în cursa Ryanair.

 

 



loading...

Adauga un comentariu