Avocado este unul din marile daruri ale naturii. Mai mult, parcă Mama Natură a făcut acest fruct în folosul şi spre binele femeii, pentru că este ideal în dieta lor.
Fructul de Avocado are aceeaşi formă pe care o are uterul. De asemenea, studiile au arătat că că avocado previne cancerul cervical şi echilibrează hormonii. Şi încă ceva uimitor!
Aşa cum un bebe are nevoie de 9 luni ca să se dezvolte în uterul mamei, un fruct de avocado are nevoie tot de 9 luni ca să crească, de la înflorire până la fructul copt. Beneficiile consumului de avocado:
1. Avocado este una dintre cele mai bune surse de vitamina K, fibre, vitamina B6, vitamina C, acid folic şi cupru, toţi aceştia fiind nutrienţi indispensabili metabolismului feminin.
Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei. Toate femeile ar trebui să citească asta
2. Avocado are mai mult potasiu, decât o banană şi are în jur de 30 de grame de grăsimi, cea mai mare parte fiind grăsimi sănătoase. Potasiul este unul din principalele minerale care combate retenţia de lichide, suferinţa tipic feminină.
3. Avocado este foarte bun pentru inima, datorită grăsimilor bune pe care le conţine.
4. Conţinutul mare de potasiul reglează presiunea sanguină, previne bolile cardiovasculare, ceea ce îl recomandă femeilor aflate la menopauza şi stimulează mecanismele naturale de eliminare a toxinelor făcând pielea frumoasă şi strălucitoare.
5. au proprietăţi antioxidante puternice, contribuind la prevenirea declanşării diverselor tipuri de cancer.
Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei. Toate femeile ar trebui să citească asta
6. au capacitatea de a proteja ficatul împotriva cirozei şi hepatitei virale, potrivit cercetătorilor japonezi, coordonaţi în cadrul unui studiu de către profesorul Hirokazu Kawagishi;
7.conţin anumiţi compuşi care inhiba şi distrug celulele cancerului oral;
8. ajută la creşterea nivelului de colesterol bun în organism (HDL) şi la reducerea celui rău (LDL), precum şi la diminuarea numărului de trigliceride în sânge;
9. menţin sănătatea sistemului cardiovascular, prin conţinutul în vitamina B6 şi acid folic, două substanţe care reglează nivelul homocisteinei (compus asociat cu un risc crescut de îmbolnăvire cardiacă); întrucât conţin vitamina E, glutation şi grăsimi mononesaturate, fructele de avocado protejează inima şi susţin activitatea cardiacă;
10. reglează hipertensiunea arterială, prin conţinutul bogat de potasiu;
11. protejează celulele sănătoase ale organismului de acţiunea radicalilor liberi, prin fitonutrientii furnizaţi (polifenoli şi flavonoizi), deci scad riscul dezvoltării bolilor inflamatorii şi degenerative; Ai probleme de bărbăţie? Iată o metodă vicleană de a rezolva problema! Doar 5 minute pe săptămână și vei renunța la FUMAT pentru totdeauna!
Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei. Toate femeile ar trebui să citească asta
12. îmbunătăţesc vederea, cu ajutorul carotenoidului numit luteina (ce previne şi stopează degenerarea maculară asociată cu înaintarea în vârstă şi cataractă);
13. reglează nivelul de glicemie şi controlează diabetul, reducând rezistenta la insulina a organismului, prin grăsimile sănătoase şi fibrele solubile conţinute;
14. previn malformaţiile congenitale (precum defectele de tub neural sau spina difida), graţie acidului folic furnizat din plin organismului (250 g de avocado pe zi asigura femeilor însărcinate 23% din doză de acid folic recomandata zilnic);
15. reduc riscul de accident vascular cerebral, tot prin conţinutul de acid folic (studiile au demonstrat că această substanţă s-a dovedit utilă în prevenirea comoţiilor cerebrale);
Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei. Toate femeile ar trebui să citească asta
16. previn cancerul de prostată şi de san, întrucât sunt bogate în acid oleic. Acesta e un compus care inhiba dezvoltarea tumorilor maligne la nivelul celor două organe;
17. întârzie procesul de îmbătrânire a organismului, prin antioxidanţii din compoziţie (în special glutationul), care întăresc sistemul imunitar. Protejează celulele şi echilibrează funcţiile sistemului nervos;
18. combat halena, curăţând sistemul intestinal şi reglând cantitatea de toxine din organism, precum şi înlăturând fenomenul de gura uscată;
19. sporesc capacitatea corpului de a absorbi nutrienţi importanţi pentru vedere şi sănătatea pielii, în special carotenoizi (betacarotenul şi licopenul);
20. – previn pierderea memoriei şi accelerarea bolilor mentale în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu Alzheimer. Sunt o sursă bogată de vitamina E. Aceasta neutralizează radicalii liberi ce distrug celulele creierului. Si stimulează procesul de alcătuire a proteinelor
Sâmburii de avocado:
1. Pudră din sâmbure de avocado are rol antiinflamator, tratează problemele digestive, diareea şi crampele intestinale. Aceeaşi pudră este şi un excelent înlocuitor pentru cafea. Are mai mulţi antioxidanţi şi polifenoli decât ceaiul verde şi nu are cofeină.
2. Are capacitatea de a reduce nivelul de glucoză din sânge şi te ajuta să îţi menţii greutatea ideală.
3. Conţine cantităţi importante de potasiu. Dacă vrei să beneficiezi la maximum de această proprietate, foloseşte sâmburi de la fructe de avocado care nu sunt foarte coapte.
4. Conţine compuşi fenolici care previn ulcerul gastric şi infecţiile.
5. Conţine flavonol, substanţă ce previne dezvoltarea tumorilor. Teste efectuate pe şoareci au demonstrat că cei cărora le-a fost administrata pudra de avocado au cunoscut o încetinire a dezvoltării tumorilor canceroase. Nu uita să distribui acest articol şi prietenilor tăi!