Prima pagină » Cancan » Avocatul asistenţilor maternali ai Sorinei atacă dur familia adoptivă
Avocatul asistenţilor maternali ai Sorinei atacă dur familia adoptivă

Avocatul asistenţilor maternali ai Sorinei atacă dur familia adoptivă

15 nov. 2019, 09:26,
în Cancan

Sorina Săcărin, micuța adoptată din Baia de Aramă, s-a filmat singură și le-a transmis celor care au crescut-o un mesaj emoționant. Fetița, adoptată de o familie de craioveni, stabilită în SUA, promite că va veni în vizită la familia Șărămăt, la Baia de Aramă, doar dacă aceștia nu mai vorbesc ”prostii”.

Imediat după această postare, avocatul asistenţilor maternali ai fetei, Victor Dumitrică, a reacţionat. ”Programul de spălat creiere și terorizat copii „Săcărin”, sau cum să ajungi de la „Mami, nu îi lăsa să mă ia!!!” la „Domnul și Doamna Șărămăt” în numai 5 luni de zile…

Avocatul asistenţilor maternali ai Sorinei atacă dur familia adoptivă

Mai aștept următorul videoclip tip selfie în care Sorina, sărăcuța de ea, să îi transmită mesajele voastre „fostei colege de bancă și colocatar, Andreea Șărămăt”… Așa i-ați învățat și pe așa-zișii specialiști în psihiatrie și psihologie (care au văzut-o pe Sorina după percheziție) să spună: că Sorina îi zicea Andreei \”colega mea de bancă”. Și, bineînțeles, ca să fie regia perfectă, filmulețul e distribuit de mass-media de casă de la Secu… Jalnică butaforie!”

Viața Sorinei, fetița din Baia de Aramă care a fost adoptată de familia Săcărin, s-a schimbat radical. Acum, micuța locuiește într-o casă superbă care valorează 1 milion de dolari și, practic, își duce povestea mai departe, iar perspectivele sunt îmbucurătoare.

În ceea ce privește reședința de domiciliu, părinții adoptivi ai Sorinei figurează cu adresa în localitatea Roslyn, Nassau County, statul New York. Aici se află o vilă construită în anul 1954. Casa are o suprafaţă de 262 de metri pătraţi și – atenție! – este cotată pe site-urile de imobiliare la 1,2 milioane de dolari.

Povestea Sorinei, fetița luată cu mascații de la familia de asistenți maternali, este emoționantă. Sorina este de etnie romă, acesta fiind – de fapt – motivul pentru care 122 de familii au refuzat să o adopte până acum.

A fost dată spre adopție încă de când avea 3 ani, numai că fetița nu a fost adoptată de nimeni. Stabiliți în SUA, Gabriel și Ramona Săcărin și-au exprimat intenția de a o adopta, iar instanța – după un proces de lungă durată – a stabilit că fetița poate să meargă în familia lor. Două familii s-au luptat pentru fetiță, de mai bine de șase luni. Sorina a ajuns la soții Săcărin după ce a fost luată cu mascații din locuința aflată în Baia de Aramă, acolo unde stătea cu asistenții maternali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`