Credincioșii din România, dar și din întreaga lume au luat parte astăzi sfințirea picturii Catedralei Naționale, cea mai mare biserică ortodoxă din lume. Sfântul lăcaș este un vis al mirenilor din țara noastră devenit realitate. Astăzi românii se pot mândri cu această construcție menită să aducă unitate națională și să reamintească despre jertfa tuturor românilor care au luptat patrie. Discuțiile despre un astfel de edificiu au fost, însă, încă din vremurile în care România ieșea învingătoare în Războiul de Independență.
După încheierea Sfintei Liturghii (ora 10.00) şi a slujbei de Sfinţire a picturii Catedralei Naţionale (ora 12.30), accesul credincioşilor pentru închinarea în Sfântul Altar se va face în mod organizat, începând mai întâi cu invitaţii oficiali din interiorul Catedralei şi continuând cu grupurile organizate din eparhii care au asistat la slujbă în spaţiul piaţetei (esplanadei) Catedralei (aproape de treptele Catedralei).
Credincioşii care se vor afla în exteriorul gardului Catedralei Naţionale vor avea acces la rândul de închinare la Sfântul Altar în cursul zilei de 26 octombrie numai după ora 20.00, când se estimează că invitaţii oficiali şi grupurile organizate din eparhii vor încheia trecerea prin Sfântul Altar.
Pelerinii trebuie să aibă la ei un act de identitate, altfel nu vor putea intra la ceremonia de sfinţire. Ei vor primi un ecuson pe care sunt obligaţi să îl poarte pe perioada evenimentului, în caz contrar neavând acces pe esplanadă.
Nicuşor Dan și Ilie Bolojan participă la slujbă
Actualizare 07:12 Preşedintele Nicuşor Dan și premierul Ilie Bolojan vot participa la slujba de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
De asemenea, luni, 27 octombrie, şeful statului îi va primi la Palatul Cotroceni pe Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, şi pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
2 atei tradatori de neam si tara participa la slujba….
…și ce te lauzi că participi cu bărbat-tău la slujbă.
Corect!
Doar elita a fost in catedrala, desi este catedrala nationala. Prostimea dupa garduri, afara. De ce? Va temeti de credinciosi, nu vreti la un loc cu ei?
Prostimea a avut locul ei, pe sub garduri ca șobolanii. Tot s-au găsit unii să ragă ”Georgescu președinte”, semn că nici nu știau la ce eveniment au fost aduși de cei de la AUR.
Un singur haurist nu avea ce cauta acolo, handicapatul de simion. El a pus oameni sa huiduie presedintele care a fost zilele trecute la IASI. A spurcat iasul cu scarnaviile lui si acum spurca cu prezenta sa si ce avem mai presus de toate, biserica. Prosti suntem noi, ca le permitem sa iasa in strada cand locul lui georgescu si simion este in puscarie, pentru tradare de tara.
Ideea e că prostimea handicapată manevrată de AUR nu gândește, nu realizează, ăștia sunt exact ca moluștele, nevertebrate care plutesc odată cu valul de rahat.
Nu aveau ce cauta acolo jefuitorii tarii! Trebuia sa fie intrarea libera, pentru oamenii curati, credinciosii, nu pentru cei care au vandut tara si pe romani! Un dispret fata de romani….au intrat pe covor rosu, iar rmanul simplu statea dupa gard, in tarcuri amenajate.
Tot USR-ul in frunte cu Nicusor au blocat fondurile pt Catedrala dealungul anilor iar acum au mers si s-au pozat in ea in timp ce oamenii care chiar au donat bani au stat pe la garduri. Superb. Ipocrizia si impostura la cote maxime.
50.000.000 EUR pe an Palatul Parlamentului intretinerea sa, mai pui si Palatul Victoria, Cotroceni, cladiri de ministere, primarii, consilii locale, judetene si diverse institutii si agentii ale statului. primarii in toata tara in comune cu 2000-3000 locuitori unde 50% din buget se duc pe salarii si datorii de ordinul a milioane de EUR. deci risipa banului public e la ordineaza zilei de 35 ani, dar lumea se zgaraie pe gat ca BOR cu ajutorul statului si donatorilor din toata tara a construit o catedrala