Prima pagină » Local » Bărbat cercetat penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată
Bărbat cercetat penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată

Bărbat cercetat penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată

23 dec. 2019, 13:51,
în Local

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea împreună cu lucrătorii vamali au descoperit la controlul specific, ascunse într-un autoturism marca Mercedes, trei arme de tir sportiv cu aer comprimat, 317 alice și un harpon de pescuit.

În data de 22 decembrie a.c., în jurul orei 17.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, călătorind ca pasager într-un autoturism marca Mercedes, cetățeanul român Z.I., în vârstă de 32 de ani.

În baza analizei de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit trei arme de tir sportiv cu aer comprimat, de calibru 4,5 mm, 317 alice, de calibru 4,5 mm și un harpon de pescuit, ascunse în compartimentul roții de rezervă al autoturismului.

În cauză bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar armele, cartușele și harponul de pescuit au fost ridicate de către lucrătorii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.P.J. Galați.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 septembrie 2026
12 septembrie 2026