Prima pagină » National » Bărbat din Vâlcea, arestat preventiv pentru că a violat o fată de 13 ani. Ar fi filmat o parte dintre abuzuri

Bărbat din Vâlcea, arestat preventiv pentru că a violat o fată de 13 ani. Ar fi filmat o parte dintre abuzuri

02 nov. 2026, 20:40,
Andreea Ciobanu în National

Un tânăr de 26 de ani din Râmnicu Vâlcea a ajuns în arestul poliţiei, după ce părinţii unei minore în vârstă de 13 ani au sesizat autorităţile că acesta ar fi întreţinut în mod repetat relaţii sexuale cu fata lor, au transmis, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, din verificările de până acum a reieşit că faptele cercetate ar fi început în urmă cu aproape trei ani, pe când fetiţa avea puţin peste 10 ani, iar bărbatul a şi filmat o parte din întâlnirile pe care le-a avut cu aceasta, scrie Agerpres.

„Din cercetările efectuate a reieşit faptul ca, în perioada 2023-2026, tânărul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră din municipiul Râmnicu Vâlcea, o parte dintre acestea fiind înregistrate audio-video. La data de 26 octombrie 2026, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la aceste fapte, fiind demarate de îndată cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care acestea s-ar fi produs”, au transmis reprezentanţii IJP Vâlcea.

Bărbatul acuzat de viol, în arest preventiv pentru 30 de zile

După administrarea probelor, pe 30 octombrie, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar pe 31 octombrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis propunerea procurorului şi a dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

El este cercetat acum pentru viol asupra unui minor şi pornografie infantilă în cadrul unui dosar coordonat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea probării întregii activităţi infracţionale.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu de proporții la mai multe saloane de evenimente din Sectorul 4. Pompierii au mobilizat 12 autospeciale
Incendiu puternic la saloanele de evenimente de pe Calea Piscului, în Sectorul 4. Pompierii au mobilizat 12 autospeciale. Alte incendii au fost raportate în weekend la Satu Mare și în Vrancea. Flăcările s-au extins la mai multe saloane alipite, iar pompierii au intervenit cu 12 autospeciale de stingere. Incendiu de proporții la mai multe saloane […]
Incendiu de proporții la mai multe saloane de evenimente din Sectorul 4. Pompierii au mobilizat 12 autospeciale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
03 noiembrie 2026
03 noiembrie 2026