Mai multe persoane au fost implicate într-o altercație la Centrul de Afaceri din municipiul Vaslui. Potrivit conducerii Centrului de Afaceri, scandalul ar fi izbucnit după ce un bărbat care se afla la rând la Starea Civilă, pentru a obține un certificat de căsătorie, a avut ceva de împărțit cu un alt bărbat, care ar fi venit pentru un certificat de naștere. Cei doi au început să se certe, apoi să se ia la bătaie, de față cu toată lumea. S-au împărțit pumni și picioare, s-au rupt haine, iar consoartele celor doi s-au ciondănit și ele, trăgându-se de păr una pe alta și lovindu-se cu poșetele.
Forțele de ordine chemate să calmeze spiritele au avut și ele mari bătăi de cap, mai ales polițistul, care în încercarea de a-l imobiliza pe unul dintre agresori, a căzut după ce a alunecat pe gresie. Acesta s-a ridicat însă imediat și, cu sprijinul colegului său de la Jandarmerie, a reușit să-I încătușeze pe bărbat.
Florin Sârbu, directorul Centrului de Resurse pentru Afaceri Vaslui, a declarat pentru redactorii ziarului Vremea Nouă că este primul incident grav care se petrece în clădirea pe care o administrează. Acesta are de gând ca după sărbătorile pascale, să poarte o discuție cu conducerea Poliției Locale pentru a asigura ordinea și la Starea Civilă, așa cum se întâmplă acum la Evidența Populației.
“În momentul când a avut loc incidentul, eu nu eram în clădire. Am fost informat că două persoane care stăteau la rând la Starea Civilă nu s-au înțeles asupra ordinii și s-au luat la bătaie. Unul dintre ei era acolo pentru a înregistra o căsătorie, celălalt pentru a înregistra o naștere. Noi am anunțat incidentul la 112, au fost acolo și organele de poliție. Nu știu ce măsuri au fost luate, știu doar că unul dintre cei doi bărbați implicați în altercație a revenit la Centrul de Afaceri pentru a-și ridica documentul solicitat. Eu am de gând ca după sărbători să fac o informare la Poliția Locală pentru a asigura ordinea și la Starea Civilă, așa cum se întâmplă acum la Evidența Populației. Nu am mai avut asemenea evenimente, am fost și noi surprinși de ce s-a petrecut azi la Centrul de Afaceri”, a declarat Florin Sârbu, directorul Centrului de Afaceri Vaslui, potrivit vremeanoua.ro
Amendă și dosar penal
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.
“În cursul zilei de astăzi, 29 aprilie 2021 (n.r. joi), ora 13.58, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin SNUAU 112, despre faptul că în zona unui ghișeu al Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Vaslui, mai multe persoane sunt implicate într-un scandal. La sesizare s-a deplasat un echipaj mixt (polițist însoțit de militar jandarm) care a identificat una dintre persoanele participante la scandal, care se manifesta agresiv, încercând să lovească persoane de la fața locului. Bărbatul de 39 de ani din Vaslui a fost imobilizat și condus la sediul Poliției Municipiului Vaslui, unde a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 400 lei, pentru abateri prevăzute Legea 61 din 1991 (republicată) pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta sesizată”, a declarat Bogdan Gheorghiță, reprezentantul IPJ Vaslui.