Prima pagină » Local » Bătaie la o stână din județul Iași! Un bărbat a început să își lovească prietenul, după ce au băut împreună
Bătaie la o stână din județul Iași! Un bărbat a început să își lovească prietenul, după ce au băut împreună

Bătaie la o stână din județul Iași! Un bărbat a început să își lovească prietenul, după ce au băut împreună

21 feb. 2025, 02:00, 1 ,
Cosmina Puiu în Local

Un bărbat din județul Iași și-a invitat prietenul la stâna la care lucra, unde au consumat și băuturi alcoolice. Însă, după un conflict între cei doi, s-a lăsat cu bătaie! Agresorul l-a lovit cu pumnii și picioarele în cap

Emanuel Moraru este cel care și-a luat prietenul la bătaie, după ce au băut împreună. Totul a început din cauza faptului că persoana vătămată, din neatenție, a vărsat suc pe el. Acesta s-a enervat la culme și a început să îi tragă cu pumnii și picioarele în cap.

Un bărbat și-a bătut prietenul, după ce au băut împreună la o stână din judetul Iași!

Totul s-a întâmplat în data de 11.04.2022, în jurul orei 22:00, la stâna la care lucra Emanuel Moraru, din comuna Deleni! După bătaie, victima s-a ridicat și a plecat de acolo, iar mai apoi a sunat la 112 și a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași. Potrivit certificatului medico-legal, acesta a avut nevoie de 4 zile de îngrijiri medicale.

„În drept, fapta inculpatului care, la data de 11.04.2022, în jurul orei 19:00, în timp ce se afla la o fermă de animale, pe fondul unui conflict spontan, a lovit-o cu pumnii și cu picioarele în zona capului şi peste corp pe persoana vătămată, cauzându-i acesteia din urmă suferințe fizice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe”, au transmis anchetatorii.

În cadrul audierilor, persoana vătămată a afirmat faptul că a fost bătut cu pumnii și picioarele în mai multe zone ale corpului, târât pe jos, strâns de gât și amenințat cu un cuțit.

„Precizează persoana vătămată că, la un moment dat, inculpatul a scos un cuţit, că a fost strânsă de gât de către inculpat, ulterior fiind lovită peste corp cu pumnii de către inculpat, scoasă afară de un picior şi lovită cu capul de o bordură. Așadar, din întreg probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, rezultă fără dubiu faptul că inculpatul a săvârșit fapta pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată”, se arată în rechizitoriu.

Agresorul a primit 6 luni de închisoare cu suspendare

Agresorul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni de închisoare cu suspendare și va trebui să presteze muncă neremunerată, în folosul comunității, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Deleni.

„Condamnă pe inculpatul la pedeapsa închisorii de 6 (şase) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe. În temeiul art. 91, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante a închisorii, pe un termen de supraveghere de 3 ani”, au mai spus oamenii legii.

Iată că, un bărbat din județul Iași s-a ales cu un dosar penal, după ce și-a bătut prietenul la stâna la care lucra, pentru că a vărsat suc pe el.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 iunie 2026
05 iunie 2026