Liderii coaliției de guvernare au ajuns marți, 23 septembrie, la un acord care va bucura milioane de români: plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază va fi prelungită cu încă șase luni, până la sfârșitul lunii martie 2026, potrivit surselor HotNews.
Decizia vine după mai bine de două săptămâni de tensiuni în coaliție, timp în care PSD a cerut insistent continuarea măsurii, în timp ce premierul Ilie Bolojan s-a opus, reamintind că în iunie 2025 s-a decis că va fi ultima prelungire.
Ședința de criză continuă la Guvern
La ora redactării acestei știri, liderii coaliției se află încă în ședință la Palatul Victoria, după întâlnirea de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, desfășurată dimineață, la ora 11:00.
Premierul Bolojan a avut vineri o întâlnire cu reprezentanții marilor retaileri pentru a discuta despre efectele plafonării. Retailerii s-au opus intervenției statului în economie, dar au anunțat că „se vor conforma deciziei Guvernului”, dacă aceasta va fi menținută.
Social-democrații au insistat public în ultimele zile pentru prelungirea măsurii, argumentând că menținerea prețurilor la un nivel controlat protejează românii cu venituri mici.
Secretarul general al Guvernului, Ștefan Radu Oprea (PSD), a subliniat într-o postare pe Facebook că plafonarea a redus presiunea asupra consumatorilor, iar renunțarea la ea ar crește imediat prețurile. Deputatul Mihai Fifor a criticat faptul că subiectul nu a fost discutat suficient în coaliție, iar ministrul Agriculturii Florin Barbu s-a opus eliminării acestei măsuri.
Surse din PSD au precizat pentru HotNews că această plafonare nu are impact direct asupra bugetului, fiind vorba de adaosul comercial, adică profitul retailerilor. În plus, dacă plafonarea ar fi eliminată, inflația ar putea crește cu 2-3%.
Potrivit Institutului Național de Statistică, rata inflației a urcat în august la aproape 10%, ceea ce face și mai importantă menținerea unor măsuri care țin prețurile sub control.