Prima pagină » Culinar » Batoane de ciocolată cu jumări crocante. O combinație surprinzătoare de gusturi și arome
Batoane de ciocolată cu jumări crocante. O combinație surprinzătoare de gusturi și arome

Batoane de ciocolată cu jumări crocante. O combinație surprinzătoare de gusturi și arome

07 dec. 2023, 10:01,
în Culinar

Dacă îți place ciocolata umplută cu diferite ingrediente crocante, precum fulgi de porumb, orez expandat sau caramel, ciocolata cu jumări s-ar putea să devină noul tău desert preferat.

Rețetă de ciocolată cu jumări

Pentru această rețetă vei avea nevoie de jumări crocante și expandare, ce se găsesc în multe supermarketuri. Sau, le poți prepara chiar tu acasă, însă este important să fie făcute doar din bucățele de slănină, fără resturi de carne. Ia o pungă de jumări expandate, deschide puțin punga pentru a scoate aerul din ea, și zdrobește jumările pentru a obține textura potrivită.

Pentru a face ciocolată cu jumări vei avea nevoie de forme de silicon pentru batoane. Din această rețetă vei obține 12 batoane, cu o combinație interesantă între gustul dulce și cel sărat. Timpul de preparare este de aproximativ 10 minute, însă înainte de a vă putea bucura de ele, trebuie să așteptați cel puțin 3 ore, căci trebuie să stea în congelator.

Astfel, înainte de a vă apuca de treabă va trebui să pregătiți 2 căni de unt nesărat, 1 linguriță cafea instant (cea mai fină pe care o găsești), 140 grame de ciocolată de menaj, spartă sau tăiată în bucăți mai mici, 20 picături îndulcitor de ștevia, 2 lingurițe sucraloză sau zahăr pudră, 2 lingurițe extract de vanilie, 4 lingurițe smântână groasă, 1/4 – 1/2 cană jumări expandate.

Așadar, după ce ai pregătit și măsurat ingredientele necesare, fărâmițează ciocolata, și zdrobește jumările de porc, iar dacă vrei, nucile sau alte ingrediente crocante care crezi ca s-ar potrivi.

Mod de preparare

Adaugă untul într-un bol de dimensiuni medii și pune-l în cuptorul cu microunde, acoperit, timp de aproximativ un minut. Ar putea dura până la două minute pentru ca untul să se topească complet, astfel că, după primul minut, este indicat să îl încălzești în etape de 20 de secunde până când untul este complet topit.
Adaugă cafeaua instant în untul topit și amestecă până se dizolvă. Dacă după câteva minute nu se dizolvă complet, nu-ți face griji și continuă.

Adaugă ciocolata de menaj și amestec-o în bolul cu unt până se topește complet. Dacă untul se răcește și ciocolata nu mai se topește, pune înapoi la cuptorul cu microunde pentru încă 20 de secunde și continuă să amesteci până când obțineți un amestec omogen.

Adaugă picăturile de ștevia și extractul de vanilie și amestecă, iar apoi adaugă treptat sucraloza sau zahărul pudră în timp ce amesteci, până când compoziția obținută este netedă. Adaugă smântâna și amestecă din nou.
Acum este momentul să guști amestecul. Dacă nu este suficient de dulce pentru tine, adaugă câte o picătură de ștevia și gustă pentru a ajusta dulceața după gustul tău. După ce ai obținut nivelul dorit de dulceață, umple formele pe jumătate cu ciocolată. Adaugă între un sfert și jumătate cană din jumările expandate și zdrobite, iar apoi umple formele complet cu ciocolată. Pune-le în congelator timp de cel puțin 3-4 ore, apoi scoate-le din forme și bucură-te de ele.

Batoanele de ciocolată cu jumări nu se păstrează la temperatura camerei prea mult timp din cauza conținutului mare de unt. Ele pot rezista aproximativ o zi în frigider, însă este recomandat să le păstrezi în congelator, unde se vor menține ca proaspete pentru luni întregi, și vei putea să le savurezi ori de câte ori ai poftă de ciocolată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`