Prima pagină » Informații utile » Beneficiile uleiului de muștar! Ajută inclusiv tenul și părul!

Beneficiile uleiului de muștar! Ajută inclusiv tenul și părul!

25 apr. 2025, 12:51,
Redacția BZI în Informații utile

Uleiul de muștar are numeroase beneficii, fiind unul dintre cele mai versatile uleiuri, care poate fi folosit la gătit, dar și la masaj, tratamente cosmetice sau pentru tratarea unei game variate de afecțiuni. Acesta păstrează toate substanțele active ale boabelor de muștar și are un termen de valabilitate care depășește un an de zile, fiind totodată rezistent la oxidare.

Uleiul de muștar este un ingredient folosit des în bucătăria indiană și nepaleză, fiind cunoscut și sub denumirea de sarson ka tel. Însă proprietățile sale nu sunt doar de natură culinară, acest ulei este utilizat și în tratamentele de înfrumusețare, în special pentru îngrijirea părului.

Beneficiile uleiului de muștar

Uleiul de muștar conține un compus numit izotiocianat de alil, care îi dă și gustul specific, usturător, ce ajută la reducerea inflamației din organism. De asemenea, este plin de acizi grași omega-3 care ajută la scăderea stresului oxidativ.

Acesta este și o sursă bună de acizi grași mononesaturați, care ajută la controlul nivelului de colesterol rău, al trigliceridelor, al tensiunii arteriale și al zaharului din sânge. Toate acestea ajută la reducerea riscului de a dezvolta probleme cardiace. Un studiu a constatat că utilizarea regulată a uleiului de muștar reduce riscul de boli de inimă.

De asemenea, susține funcționarea organismului din interior și conține antioxidanți care îți pot îmbunătăți aspectul pielii și al tenului. Dar dacă nu-ți place gustul sau nu dorești să consumi uleiul de muștar din diverse motive, îl poți folosi în mai multe moduri.

Atunci când este amestecat cu camfor sau folosit în creme și unguente, uleiul pur de muștar ajută la tratarea simptomelor de răceală, cum ar fi congestia și tusea. În acest scop, se poate inhala sau masa pe piept.

Masajul cu acest ulei contribuie la o mai bună oxigenare a țesuturilor și la eliminarea toxinelor din organism. De asemenea, poți să adaugi câteva picături de ulei de muștar în apa în care faci baie, pentru stimularea circulației sanguine. Află ce analize să faci pentru căderea părului.

Uleiul de muștar este recunoscut pentru capacitatea sa de a stimula creșterea părului și de a preveni căderea acestuia. De asemenea, este suficient în combaterea mătreții și a altor probleme ale scalpului. Poate fi folosit în combinații cu alte uleiuri, aplicat la rădăcină sau pe vârfuri, amestecat în măștile de păr pe care le folosești de obicei.

Cum să folosești acest ulei pentru păr

Cea mai simplă modalitate de a folosi uleiul de muștar pentru păr este aceea de a-l include într-o mască hidratantă și nutritivă. Îl poți folosi și simpli, aplicat pe păr și scalp, dar pentru a-i amplifica efectele benefice îl poți combina cu alte ingrediente. Iată cum să-ți faci o mască pentru par cu ulei de muștar: 1 lingură cu ulei de muștar; 1 lingură cu ulei de migdale; 1 lingură cu ulei de jojoba.

Încălzește puțin uleiul la cuptorul cu microunde sau pe aragaz. Uleiurile trebuie să fie călduțe, nu fierbinți. Aplică masca cu uleiuri de la rădăcină până la vârfuri. Pune-ți o cască de duș, înfășoară părul cu un prosop și lasă masca să acționeze timp de 30 de minute. Spală-te apoi pe cap și aplică balsam.

De asemenea, dacă te confrunți cu mătreață și scalp iritat, poți folosi uleiul de muștar pentru a elimina aceste probleme. Este foarte simplu să-ți faci un tratament pentru scalp folosind acest ingredient natural.

Cu ajutorul degetelor, aplică pe scalp o cantitate mică de ulei de muștar. Lasă uleiul să acționeze timp de o oră, apoi spală-te pe cap. Dacă te confrunți cu zone înroșite, mâncărime sau usturime, nu trebui să folosești uleiul de muștar.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!
Criza în educație continuă după o decizie care schimbă structura anului de început la liceu. După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia. În timp ce autoritățile invocă scăderea numărului de absolvenți de gimnaziu și o optimizare a rețelei școlare, profesorii avertizează că vor rămâne fără ore, […]
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 martie 2026
09 martie 2026