Prima pagină » International » Biblia a fost retrasă din bibliotecile din Utah pe motiv că e plină de vulgarități și violență
Biblia a fost retrasă din bibliotecile din Utah pe motiv că e plină de vulgarități și violență

Biblia a fost retrasă din bibliotecile din Utah pe motiv că e plină de vulgarități și violență

02 iun. 2023, 20:01, 1 ,
în International

Oficialii din statul american Utah au retras Biblia din toate bibliotecile şcolilor primare şi gimnaziale din comitatul Davis, după ce un părinte s-a plâns că aceasta conţine „vulgaritate şi violenţă”, relatează Insider, care citează postul local de televiziune KSL, scrie news.ro.

Un comitet însărcinat cu revizuirea cărţilor semnalate ca având conţinut sensibil a luat această decizie săptămâna trecută, a declarat pentru KSL Christopher Williams, directorul de comunicare al districtului şcolar Davis.

Williams a declarat pentru KSL că acest comitet de revizuire „a decis să menţină cartea în circuitul bibliotecii şcolare doar la nivelul liceului, pe baza caracterului adecvat vârstei, din cauza vulgarităţii sau a violenţei” conţinute.

Baza de date online a districtului pentru contestaţiile de carte arată că un comitet de revizuire a constatat că textul nu conţine materiale sensibile conform legii din Utah care să justifice scoaterea completă a Bibliei din circuitul bibliotecilor şcolare.

Contestaţia la adresa cărţii sfinte a fost depusă iniţial în decembrie 2022 de un părinte

Contestaţia la adresa cărţii sfinte a fost depusă iniţial în decembrie 2022 de un părinte, sub anonimat, care a afirmat în plângere că legea de interzicere a cărţilor din Utah îl îndreptăţeşte să solicite ca Biblia să fie scoasă din şcoală pentru conţinutul său „plin de sex”.

Astfel, părintele respectiv a spus că o lege din 2022 adoptată de statul Utah, Legea privind materialele sensibile în şcoli, interzice cărţile ce conţin materiale „pornografice sau indecente” în şcoli şi biblioteci şcolare. Părintele a argumentat în plângere că Biblia conţine „incest, onanism, bestialitate, prostituţie, mutilare genitală, felaţie, dildo, viol şi chiar infanticid”, potrivit The Salt Lake Tribune.

Plângerea a părut să fie o replică ironică la acţiunile grupurilor conservatoare, care susţin legile de interzicere a cărţilor – despre care criticii spun că vizează în mod nedrept cărţile cu teme LGBTQ şi autorii de culoare, notează Insider.

O persoană care doreşte ca Biblia să fie păstrată în biblioteci la toate nivelurile şcolare a depus un apel miercuri la decizia luată de autorităţile locale, arată baza de date online pentru contestaţiile de carte.

„Această solicitare va merge acum la un comitet de apel format din trei membri ai Consiliului de Educaţie al districtului şcolar Davis”, a declarat Williams, potrivit KSL. „Acest comitet va face apoi o recomandare către întregul Consiliu de Educaţie, iar Consiliul va lua apoi decizia finală”, a explicat directorul de comunicare al districtului şcolar Davis.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Lovitură anunțată de șeful statului! Pe cine își dorește Nicușor Dan premier
Este o adevărată lovitură anunțată de șeful statului! S-a aflat pe cine își dorește Nicușor Dan premier. Un posibil candidat agreat în zona reformistă este, de regulă, un profesionist orientat spre rezultate măsurabile, cu experiență administrativă și reflexe solide de management. Pe cine își dorește Nicușor Dan premier Discuția despre viitorul premier revine constant în […]
Lovitură anunțată de șeful statului! Pe cine își dorește Nicușor Dan premier
Comentarii
  • In schimb koranul și moskeile apar ca ciupercile și pe partea cealaltă gay praid paradele devin la ordinea zilei, copii sunt de la grădinița educați ca e bine sa fii gay și ca pot sa schimbe și sexul dacă vor și la 5, 6 anișori , ca e cool , Target pune la vânzare o larga gama de hăinuțe homosexuale pentru bebeluși și copilași și sunt încurajați sa vina și ei la parade gay, la grădiniției și scoli nu se mai termina spectacolele cu transsexuali ,dragquens și alte prostii , o săi ia dracu pe ăștia in nici 10 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 aprilie 2026
10 aprilie 2026