Peste 1.400 de noi cazuri COVID și 20 de decese la pacienți confirmați cu coronavirus au fost raportate în ultima zi, anunță Ministerul Sănătății. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.419 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 770 mai multe față de ziua anterioară. 335 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 105 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Bilanțul COVID-19 din 4 octombrie 2022, în România
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.349, cu 51 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 122 persoane, cu 1 mai puține față de ziua anterioară. Din cei 122 pacienți internați la ATI, 115 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 93 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 7 mai puțini față de ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară
Până astăzi, 67.054 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 03.10.2022 (10:00) – 04.10.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 20 decese (15 bărbați și 5 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.
Dintre cele 20 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 6 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 10 la categoria de vârstă peste 80 ani. 17 dintre pacienții decedați prezentau comorbidități, iar pentru 3 pacienți nu au fost raportate comorbidități. Dintre cei 20 de pacienți decedați, 2 erau vaccinați.