Peste 2.000 de persoane au murit în urma seismelor violente care s-au produs sâmbătă în vestul Afganistanului, unde au provocat pagube materiale importante, potrivit unui nou bilanţ oficial publicat duminică, informează AFP conform Agerpres.
Un seism cu magnitudinea 6,3 a lovit sâmbătă regiunile situate la 30 de kilometri nord-vest de oraşul Herat, fiind urmat de opt replici puternice.
Numeroşi locuitori şi comercianţi au fugit din clădiri imediat ce a avut loc primul cutremur
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), peste 600 de case au fost distruse sau parţial avariate în cel puţin 12 sate din provincia Herat. În total, 4.200 de persoane au fost afectate într-un fel sau altul de cutremur, potrivit aceleiaşi surse. „De îndată ce a avut loc primul cutremur, toate casele s-au prăbuşit”, a declarat Bashir Ahmad, în vârstă de 42 de ani. „Cei care se aflau în case au fost îngropaţi. Sunt familii despre care nu avem nicio veste”, adaugă el.
Nek Mohammad se afla la muncă atunci când primul cutremur a lovit Afganistanul, în jurul orei locale 11.00 (6.30 GMT).
„Ne-am dus acasă şi am constatat că nu mai era nimic. Totul se transformase în nisip”, a explicat el, adăugând că au fost găsite aproximativ 30 de cadavre.
„Pentru moment, nu avem nimic. Nici pături sau altceva. Suntem abandonaţi alături de martirii noştri”, a adăugat bărbatul de 32 de ani.
Sâmbătă, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că „se aşteaptă ca numărul victimelor să crească pe măsură ce operaţiunile de căutare şi salvare continuă”. În Herat, considerată capitala culturală a Afganistanului, numeroşi locuitori şi comercianţi au fugit din clădiri imediat ce a avut loc primul cutremur.
Provincia Herat, care are o populaţie de 1,9 milioane de locuitori conform cifrelor Băncii Mondiale, este, de asemenea, afectată de secetă de ani de zile, ceea ce a dus la blocarea multor comunităţi.