Biologia Somnului (26): Poate somnul REM să schimbe felul în care trăim amintirile dificile?

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În articolul precedent am pătruns în fascinanta lume a viselor pentru a descoperi ce se întâmplă în creier în timp ce visăm. Am văzut că, în timpul somnului REM, creierul este departe de a fi inactiv: regiunile implicate în procesarea emoțiilor, formarea și reactualizarea amintirilor și generarea imaginilor mentale prezintă o activitate intensă, în timp ce mecanismele asociate controlului executiv funcționează diferit față de starea de veghe.

În acest articol facem un pas mai departe și ne întrebăm de ce se întâmplă toate acestea. Ar putea activitatea intensă a creierului din timpul somnului REM să contribuie la modul în care procesăm experiențele cu încărcătură emoțională? Și ar putea somnul să ne ajute să păstrăm amintirea unui eveniment, modificând în același timp intensitatea emoției asociate acestuia?

Vom explora cercetările care încearcă să răspundă acestor întrebări și vom descoperi o perspectivă fascinantă asupra somnului REM: aceea a unui creier care, chiar și atunci când conștiința se desprinde de lumea exterioară, continuă să lucreze cu experiențele, amintirile și emoțiile noastre.

Biologia Somnului (26): Poate somnul REM să schimbe felul în care trăim amintirile dificile?

În articolul precedent am explorat universul fascinant al viselor și am descoperit că, în timp ce corpul pare cufundat într-o stare de repaus, creierul poate fi surprinzător de activ. În special în timpul somnului REM (Rapid Eye Movement), regiunile implicate în emoții, memorie și procesarea imaginilor prezintă o activitate intensă, în timp ce zonele asociate controlului executiv funcționează diferit față de starea de veghe.

Această activitate ridică însă o întrebare și mai interesantă: de ce visăm?

Sunt visele doar rezultatul activității unui creier adormit sau îndeplinesc și o funcție importantă?

De-a lungul timpului, oamenii de știință au formulat numeroase ipoteze despre rolul viselor. Unele dintre acestea sugerează că visarea, în special cea asociată somnului REM, ar putea participa la modul în care creierul procesează experiențele emoționale și integrează amintirile.

Dacă această ipoteză este corectă, somnul nu ne-ar ajuta doar să păstrăm informația despre ceea ce ni s-a întâmplat. Ar putea contribui și la modificarea modului în care reacționăm emoțional atunci când ne reamintim acele experiențe.

O stare neurochimică aparte

Pentru a înțelege această ipoteză trebuie să privim mai atent ceea ce se întâmplă în creier în timpul somnului REM.

În această etapă, regiunile implicate în procesarea emoțiilor și a memoriei rămân foarte active. Printre ele se numără amigdala, importantă pentru detectarea și procesarea stimulilor cu încărcătură emoțională, precum și structuri implicate în formarea și reactualizarea amintirilor.

În același timp, creierul intră într-o stare neurochimică neobișnuită.

Activitatea sistemului noradrenergic scade dramatic, iar noradrenalina – un neurotransmițător implicat în starea de vigilență, activarea fiziologică și răspunsul la stres – ajunge la niveluri foarte scăzute în timpul somnului REM.

Rezultatul este o combinație fascinantă: rețelele cerebrale implicate în emoție și memorie sunt active într-un mediu neurochimic foarte diferit de cel existent atunci când experiența emoțională a avut loc.

Această particularitate i-a determinat pe cercetători să formuleze o ipoteză interesantă: ar putea creierul să reactiveze anumite componente ale experiențelor emoționale într-un context fiziologic mai puțin dominat de mecanismele asociate stresului și vigilenței?

Și, dacă da, ar putea acest proces contribui la diminuarea treptată a intensității emoționale asociate unor amintiri?

Amintirea poate rămâne, chiar dacă emoția se schimbă

Un studiu de neuroimagistică oferă un indiciu interesant.

Participanților le-au fost prezentate imagini cu încărcătură emoțională, iar reacțiile lor au fost evaluate. Douăsprezece ore mai târziu, aceștia au privit din nou imaginile.

O parte dintre participanți dormiseră între cele două sesiuni, în timp ce ceilalți rămăseseră treji.

În grupul care dormise, reacția emoțională raportată la revederea imaginilor a fost mai redusă. Investigațiile de neuroimagistică au indicat, de asemenea, o diminuare a reactivității amigdalei și modificări ale conectivității dintre aceasta și regiuni prefrontale implicate în reglarea emoțională. Aceeași reducere nu a fost observată în aceeași măsură la participanții care rămăseseră treji.

Astfel de rezultate au contribuit la dezvoltarea unei ipoteze importante în cercetarea somnului: somnul – și, posibil, în mod particular, somnul REM – ar putea ajuta creierul să păstreze informația despre o experiență, recalibrând în același timp răspunsul emoțional asociat acesteia.

Cu alte cuvinte, creierul nu ar trebui să uite neapărat ceea ce s-a întâmplat pentru ca o experiență să devină mai ușor de gestionat.

Amintirea poate rămâne. Ceea ce se poate modifica este intensitatea reacției noastre la ea.

Ce ne pot spune visele despre procesarea emoțiilor?

O altă perspectivă interesantă provine din studiul conținutului viselor.

Cercetătoarea Rosalind Cartwright, cunoscută pentru activitatea sa în domeniul somnului și al visării, a studiat persoane care treceau prin perioade de stres emoțional major, inclusiv în contextul divorțului și al altor schimbări dificile de viață.

Cercetările sale au identificat asocieri între modul în care experiențele cu încărcătură emoțională apăreau și evoluau în vise și adaptarea emoțională ulterioară.

Aceste observații nu demonstrează că visele „vindecă” suferința emoțională. Ele sugerează însă că visarea poate reflecta – și posibil participa la – procesele prin care creierul integrează experiențele dificile în rețele mai largi de memorie și semnificație.

Este o diferență importantă.

Visele nu sunt o formă de psihoterapie automată, iar simplul fapt că visăm despre o experiență dificilă nu înseamnă că aceasta va fi rezolvată în timpul nopții. Dar somnul REM poate oferi un context cerebral aparte în care informațiile emoționale sunt reactivate, reorganizate și integrate.

Când procesarea emoțională din timpul nopții este perturbată

Această perspectivă devine deosebit de interesantă atunci când ne gândim la tulburarea de stres posttraumatic (PTSD).

Persoanele care au trecut prin experiențe traumatice se pot confrunta cu tulburări importante ale somnului, inclusiv treziri frecvente, insomnie și coșmaruri recurente. În același timp, amintirile traumatice pot rămâne asociate cu reacții emoționale și fiziologice extrem de intense.

Relația dintre somn, coșmaruri și PTSD este complexă și funcționează probabil în mai multe direcții. Trauma poate perturba somnul, iar tulburările persistente ale somnului pot, la rândul lor, îngreuna procesele normale de reglare emoțională.

Cercetătorii încearcă în continuare să înțeleagă în ce măsură modificările somnului REM contribuie la persistența amintirilor traumatice și a reacțiilor emoționale asociate acestora.

Este însă esențial să păstrăm o distincție clară: somnul REM nu reprezintă, în sine, un tratament pentru traumă sau pentru PTSD. Recuperarea după o experiență traumatică este un proces complex, iar atunci când simptomele persistă, evaluarea și intervenția specializată sunt importante.

Creierul nu arhivează pur și simplu trecutul

Poate că una dintre cele mai interesante idei care se desprind din aceste cercetări este aceea că memoria nu funcționează asemenea unei arhive în care experiențele sunt depozitate și păstrate neschimbate.

De fiecare dată când o amintire este reactivată, ea intră într-un sistem dinamic în care poate fi integrată cu informații noi, reinterpretată și asociată cu alte experiențe.

Somnul pare să joace un rol important în această reorganizare.

În timpul nopții, creierul consolidează anumite amintiri, stabilește legături între informații și continuă să proceseze experiențele emoționale acumulate în timpul zilei. Somnul REM pare să ofere condiții deosebite pentru unele dintre aceste procese, deși cercetătorii încă încearcă să stabilească exact ce rol revine somnului REM, visării propriu-zise și interacțiunii dintre diferitele etape ale somnului.

Această nuanță este importantă. Faptul că o mare parte din visarea vie și bogată emoțional apare în timpul somnului REM nu înseamnă automat că visul în sine este mecanismul care produce schimbarea emoțională.

Știința ne oferă deocamdată o imagine mai prudentă, dar poate chiar mai fascinantă: în timp ce dormim, creierul continuă să lucreze cu experiențele care ne-au marcat emoțional.

Aceeași amintire, o altă relație cu ea

Cu toții am trăit experiențe care, în momentul în care s-au produs, păreau copleșitoare: o ceartă, o veste neașteptată, un eșec, o pierdere sau pur și simplu o zi încărcată emoțional.

Uneori, după o noapte de somn, evenimentul este încă prezent în memorie, dar ceva pare diferit.

Nu am uitat ce s-a întâmplat.

Și totuși, intensitatea emoției poate să nu mai fie aceeași.

Nu putem atribui această schimbare exclusiv somnului REM și nici viselor. Emoțiile umane sunt influențate de numeroase procese psihologice și biologice. Dar cercetările asupra somnului ne invită să privim noaptea nu ca pe o simplă întrerupere a vieții conștiente, ci ca pe o perioadă în care creierul continuă să proceseze ceea ce am trăit.

Poate că una dintre funcțiile remarcabile ale somnului este tocmai aceasta: să ne ajute să integrăm experiențele emoționale ale zilei precedente, astfel încât să putem întâmpina ziua următoare dintr-o perspectivă diferită.

Amintirea poate rămâne. Dar, în timp, relația noastră cu ea se poate schimba.

Dr. Bogdan MATEI, medic psihiatru în Franța