Femeile dorm mai bine decât bărbații. Cel puțin asta arată studiile. Unul din doi bărbați suferă de tulburări ale somnului, pe când în cazul femeilor vorbim despre două din 10 care au probleme noaptea. Apneea în somn, de pildă, poate afecta serios sănătatea și ne poate conduce, în unele cazuri, chiar și la infarct sau accident vascular, atrag atenția medicii.
Ce este apneea în somn
Sindromul de apnee in somn este o stare patologică din ce în ce mai mult explorată în prezent, definită prin mai mult de 5 evenimente respiratorii pe oră, caracterizate prin apariția unei pauze în ritmul respirator.
Aceasta înseamnă că se oprește total fluxul de aer inspirat pentru 10 secunde sau mai mult sau scade acest flux de aer, asociat cu o desaturare a oxigenului de 3-4%. Acest sindrom poate fi: obstructiv, central sau mixt, primul fiind cel mai important. În teorie, apare descris ca o colapsare a căilor aeriene superioare în somn.
Insomnia este principala tulburare de somn. Potrivit statisticilor, 3 din 10 oameni au avut, la un moment dat în viață, probleme cu somnul. De cele mai multe ori, cauzele principale sunt stresul și depresia, însă lista este mult mai lungă.
„Un pacient obez, sforăitor, hipertensiv și care are probleme de nicturie e foarte probabil ca să aibă și un sindrom de apnee în somn, iar netratarea acestui sindrom poate să conducă la o serie de complicații cardiovasculare, gen infarct și accident vascular. Este un ucigaș tăcut, la fel ca hipertensiunea arterială”, avertizează Marius Balint, medic pneumolog cu competență în somnologie.
Aceaste tulburări pot fi tratate acum, cu ajutorul tehnologiei
„Aparatul acesta are două centuri, una toracică, una abdominală, un pulsoximetru care ne înregistreaza saturația și pulsul, centurile și se atașează un tub. Cu acest aparat diagnosticăm pacienții care au apnee în somn și care au pauze în respirație”, explică un specialist.
Până nu de mult, însă, pacienții plăteau și mii de euro pentru terapie.
„Nu era rambursată de Casa de Asigurări de Sănătate. Pacienții trebuiau să cumpere sau să închirieze aparatele și măștile. De aproximativ un an jumătate, Casa de Asigurări de Sănătate rambursează această terapie 100%”, spune Marius Balint, medic pneumolog cu competență în somnologie.
Care sunt cauzele apariției apneei în somn
În cadrul unei consultații de somnologie, se încurajează participarea partenerului celui investigat.
Printre factorii de risc implicați, sforăitul ocupă un loc aparte, fiind considerat, până nu demult, normal, însă nu toți pacienții care sforăie au apnee în somn.
Al doilea factor de risc este greutatea corporală, fiind în relație directă cu gradul de severitate al apneei. Studiile „spun” că 60% dintre pacienții cu apnee obstructivă în somn sunt supraponderali.
Un alt factor de risc e reprezentat de sexul masculin. Din păcate, la barbații între 40-60 ani, prevalența este ridicată. Din punct de vedere fiziopatologic, explicația acestei incidențe stă și în structura anatomică a musculaturii gâtului și feței.
În populația generală, frecvența acestei boli este de 4%, egală cu cea a diabetului zaharat și a astmului, însă subdiagnosticată față de aceste afecțiuni.
În perioada menopauzei la femei, intervin anumiți factori hormonali, care pot egaliza această prevalență față de barbați. Totodată, alți factori hormonali (hipotiroidismul, acromegalia, sindromul ovarian polichistic), fumatul, alcoolul, medicamentele de sedare pot fi încadrate la categoria factorilor de risc.