Prima pagină » Actualitate » Bobotează 2022. Patriarhul Daniel va oficia Slujba Sfințirii Mari a apei, la Catedrala Patriarhală
Bobotează 2022. Patriarhul Daniel va oficia Slujba Sfințirii Mari a apei, la Catedrala Patriarhală

Bobotează 2022. Patriarhul Daniel va oficia Slujba Sfințirii Mari a apei, la Catedrala Patriarhală

06 ian. 2022, 08:47,
în Actualitate

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va oficia, joi, Slujba Sfinţirii Mari a apei, la Sărbătoarea Botezului Domnului, în pridvorul Reşedinţei Patriarhale.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului din acest an se vor desfăşura conform următorului program:

* începând cu ora 7,00, la Baldachinul Sfinţilor de lângă Catedrala Patriarhală, vor fi oferite credincioşilor prezenţi sticle de un litru cu Aghiasmă Mare, sfinţită şi îmbuteliată în 5 ianuarie (Ajunul Botezului);

* între orele 09,30 – 12,30 va fi săvârşită Sfânta Liturghie în interiorul Catedralei Patriarhale, iar în exterior vor fi disponibile mai multe scaune şi un ecran video, la care credincioşii pot urmări slujba;

* între orele 12,30 – 13,30 în pridvorul Reşedinţei Patriarhale va fi săvârşită Slujba Sfinţirii Mari a apei (Aghiasma Mare) de Patriarhul Daniel, iar apoi credincioşii prezenţi la slujbă vor fi binecuvântaţi prin stropire cu această Aghiasmă Mare.

Cum se va realiza accesul credincioșilor

Pentru evitarea aglomerării în piaţeta Catedralei Patriarhale, în intervalul orar 6,00 – 14,30, accesul credincioşilor se va realiza doar dinspre Bulevardul Unirii, precizează Patriarhia.

Boboteaza marchează ultima zi din ciclul sărbătorilor de iarnă, dedicată purificării mediului înconjurător, în special sfinţirii apelor.

Sărbătoarea aminteşte de Botezul Domnului în apa Iordanului la vârsta de 30 de ani, înainte de a păşi în viaţa publică. Potrivit tradiţiei, la Bobotează se săvârşeşte slujba de sfinţire a apelor – Agheasma Mare, care are semnificaţia simbolică de act de regenerare cosmică.

Apa sfinţită de Bobotează se ia dimineaţa, pe nemâncate, până la Odovania praznicului Botezului Domnului din data de 14 ianuarie, apoi Agheasma Mare se păstrează în case şi se ia în afara acestor zile binecuvântate de Biserică doar cu acordul preotului duhovnic.

Sărbătoarea Botezului Domnului precede ziua în care în Biserica Ortodoxă este pomenit Soborul Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe
Casa Albă ar fi cerut limitarea sistemului satelitar Starshield folosit de armata ucraineană, potrivit unei investigații Reuters. Măsura a afectat utilizarea dronelor și comunicațiile militare, pe fondul tensiunilor dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski. Potrivit Reuters, doi oficiali americani și un oficial occidental informați despre situație au declarat că responsabilii Departamentului Apărării al Statelor Unite […]
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
17 octombrie 2026
17 octombrie 2026