Prima pagină » International » Britanicii au ieşit în stradă, la Londra, împotriva noilor restricţii anti-pandemie. „Lăsaţi-ne să trăim!”
Britanicii au ieşit în stradă, la Londra, împotriva noilor restricţii anti-pandemie.

Britanicii au ieşit în stradă, la Londra, împotriva noilor restricţii anti-pandemie. „Lăsaţi-ne să trăim!”

24 oct. 2020, 23:45,
în International

Mii de protestatari împotriva măsurilor decretate de autorităţi în contextul pandemiei de COVID au ieşit în stradă, sâmbătă, la Londra, după ce oraşul a fost trecut în aşa-numitul nivel 2 al restricţiilor, relatează agenţiile de presă internaţionale.

Protestatarii s-au adunat în zona centrală a metropolei şi au mărşăluit pe Oxford street, în vremuri normale una dintre cele mai aglomerate zone comerciale.

Ei consideră că restricţiile care afectează mobilitatea şi închid afacerile din zona ospitalităţii nu sunt necesare şi încalcă drepturile omului.

Mulţi dintre cei prezenţi purtau pancarte cu mesaje care clamau dreptul de a dispune de propria viaţă şi respingeau portul obligatoriu al măştii.

„Există o mulţime de lucruri care pot să te omoare, se poate întâmpla oricând. E vorba de a trăi, nu de a supravieţui. Vrem să putem să ne bucurăm de vieţile noastre, nu să fim blocaţi în case”, se plânde Aragorn Kyley, un protestatar de 17 ani.

Londra a trecut vineri, la miezul nopţii, la restricţii de nivel 2

De sâmbătă, aproximativ 57% din populaţia Regatului Unit este constrânsă la aplicarea unor restricţii anti-pandemie mai severe.

„Nivelul 2” decretat la Londra de la miezul nopţii trecute înseamnă că oamenii nu mai au voie să se întâlnească în interior cu persoane care nu fac parte din aceeaşi gospodărie.

De asemenea, adunările publice cu mai mult de şase persoane sunt interzise la nivel naţional, cu toate că, evident, protestatarii care au mărşăluit sâmbătă prin Londra nu au ţinut cont de această restricţie.

Pe fondul creşterii accelerate a infectărilor, guvernul premierului Boris Johnson a înăsprit restricţiile în regiunile cel mai grav afectate şi speră să reducă impactul economic pe seama zonelor unde afacerile şi viaţa socială sunt mai puţin lovite de pandemie.

Pe de ală parte, specialiştii din SAGE, grupul care consiliază guvernul, precum şi Partidul Laburist, de opoziţie, vor ca guvernul să impună o aşa numită carantină naţională de scurtă durată, pentru a stopa transmisia virusului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins
Guvernul Mureșan ajunge miercuri la vot în Parlament și are nevoie de 233 de voturi pentru învestitură. Cabinetul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan intră miercuri, 30 septembrie, în fața plenului reunit al Parlamentului. Ședința în care deputații și senatorii vor vota programul de guvernare și lista miniștrilor este programată să înceapă la ora 13:00. […]
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
02 octombrie 2026
02 octombrie 2026