Prima pagină » National » Bucureștenii, în continuare fără apă caldă. Termenul de finalizare al lucrărilor la rețeaua de termoficare, prelungit de Nicușor Dan
Bucureștenii, în continuare fără apă caldă. Termenul de finalizare al lucrărilor la rețeaua de termoficare, prelungit de Nicușor Dan

Bucureștenii, în continuare fără apă caldă. Termenul de finalizare al lucrărilor la rețeaua de termoficare, prelungit de Nicușor Dan

09 aug. 2023, 10:35,
în National

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunţat că situația blocurilor din București care nu au apă caldă din cauza lucrărilor de înlocuire a conductelor se va prelungi în unele zone.

Pe 1 august, compania Termoenergetica a sistat furnizarea apei calde în mai multe zone din București, pentru efectuarea unor lucrări majore pe conducta Magistralei 3 Sud.

Edilul a declarat că o lucrare din Sectorul 3, care ar fi trebuit să fie gata peste trei zile, se va prelungi.

„Este o lucrare amânată de foarte mult timp. E un cămin în strada Releului, pe magistrală, dat în funcțiune în 1968 și pentru care nu s-au mai făcut lucrări.

A fost obligatoriu, pentru a nu fi în situația din iarnă 2020, de a avea două sectoare fără apă – 2 și 3 – s-a luat decizia ca această lucrare pentru acest cămin să fie făcută simultan cu oprirea planificată a CET Sud.

Nicuşor Dan: „Termenul de finalizare pentru această lucrare era 11 august. O să mai fie prelungit cu câteva zile”

Termenul de finalizare pentru această lucrare era anunțat pentru 11 august.

Din informațiile pe care le am, o să mai fie prelungit cu câteva zile. Când lucrarea se va finaliza, o să putem folosi CET Progresul pentru sectoarele 2, 3″, a declarat primarul Capitalei, Nicuşor Dan, într-o conferința de presă.

În peste 6.000 de blocuri din Bucureşti nu este apă caldă, iar edilul Nicuşor Dan i-a anunţat pe bucureşteni că mai durează cel puţin o săptămână până când o parte dintre avarii vor fi remediate.

70% din blocurile din Capitală nu au în aceste zile apă caldă, iar motivul îl reprezintă avariile repetate la reţeaua de termoficare.

Potrivit aplicaţiei Termoenergetica, doar 30% din sistemul de termoficare din Capitală funcţionează la parametri normali.

„Avariile sunt relativ normale. Până acum, acestea au fost gestionate.

În momentul în care au apărut, în trecut echipele Termoenergetica interveneau imediat, astăzi vedem o anumită lentoare care caracterizează noul Bucureşti”, spune Marius Pavel, consilier general.

Iar diferenţa de la promisiunile din campanie la realitatea din teren este una uriaşă.

Acum trei ani, Nicuşor Dan promitea că în primii trei ani de mandat va înlocui 300 de kilometri de reţea principală de termoficare, ceea ce ar fi însemnat aproximativ 100 de kilometri pe an.

Dacă tragem linie după trei ani, chiar edilul este cel care recunoaşte că nu a reuşit să schimbe mai mult de 20 de kilometri anual.

„Nu văd o evoluţie, din contră văd o involuţie şi aceasta este datorată de lentoarea cu care aprindem un singur bec în Primăria Generală, nu mai vorbim de investiţii de sute de milioane de euro”, mai spune Marius Pavel.

În aceste condiţii şi cu CET Griviţa oprit, pentru bucureşteni se anunţă cea mai grea iarnă de până acum.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan indică o posibilă afecțiune cardiacă nediagnosticată. Fostul fotbalist a murit la 44 de ani, după ce i s-a făcut rău într-un lac din județul Sibiu. Noi informații au apărut în ancheta privind decesul fostului internațional Gabriel Mureșan. Potrivit concluziilor preliminare ale medicilor legiști, publicate de România […]
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 iulie 2026
16 iulie 2026