Prima pagină » Culinar » Budincă de cozonac ca la mama acasă. Rețeta simplă a unui desert savuros

Budincă de cozonac ca la mama acasă. Rețeta simplă a unui desert savuros

18 iul. 2022, 15:39,
în Culinar

Vrei să faci budincă de cozonac și nu știi cum? Află, în rândurile care urmează, de ce ingrediente ai nevoie și cum se prepară cel mai savuros desert pe care l-ai mâncat vreodată.

Budinca de cozonac este un desert simplu, care te face să integrezi tot ce nu se mai mănâncă: cozonac, pandișpan, chec, blat de prăjitură sau pâine. Dacă adaugi puțin lapte, câteva linguri de smântână, un strop de iaurt, puțină brânză, dulceață, câteva ouă și arome, te poți delecta cu un desert savuros și incredibil de sățios.

Deși este calorică, poți consuma, din când în când, o porție de budincă de cozonac. Iată cum se prepară.

Budincă de cozonac ca la mama acasă: Ingrediente și mod de preparare

O budincă de cozonac senzațională se prepară din: 300 de grame de cozonac, 250 de grame de brânză proaspătă, trei ouă, două linguri de zahăr, 200 de grame de fructe uscate sau confiate, o lingură de vanilie sau rom, 50 de grame de unt și 200 de grame de iaurt. O altă variantă este să combini 300 de grame de cozonac, patru ouă, 300 de grame de gem sau dulceață de orice fel, 300 de grame de iaurt sau smântână, 200 de mililitri de lapte și 50 de grame de unt.

Deoarece cozonacul este deja dulce, cantitatea de zahăr este redusă. Însă, dacă vrei să prepari budincă din pâine, pune mai mult zahăr (încă jumătate din cantitatea menționată în rețetă).

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să tai cozonacul cubulețe, de aproximativ doi centimetri fiecare, și să îl pui într-o tavă unsă cu jumătate din unt. Apoi, adaugă fructele uscate sau confiate.

budincă de cozonac în tavă

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să tai cozonacul cubulețe, de aproximativ doi centimetri fiecare, și să îl pui într-o tavă unsă cu jumătate din unt.

Între timp, prepară un sos din ouă, iaurt, brânză proaspătă (de vaci sau o brânză fină – urdă, ricotta), zahăr și arome. Amestecă totul bine, până când obții o pastă fină. Toarnă compoziția cu ajutorul unei linguri, pentru ca sosul să acopere tot cozonacul mărunțit.

Deasupra adaugă restul de unt și pune tava la cuptor, la foc mediu, pentru aproximativ 25 de minute. Vezi dacă este gata cu ajutorul unei scobitori.

Scoate tava de la cuptor și lasă budinca să se răcorească. Servește-o caldă, dar și rece, cu o lingură de smântână sau iaurt deasupra. Dacă vrei să te îndulcești mai mult, poți adăuga o lingură de înghețată.

Poftă bună!

budincă de cozonac în tavă

Toarnă compoziția cu ajutorul unei linguri, pentru ca sosul să acopere tot cozonacul mărunțit.

Budincă de pâine cu brânză de vaci

Dacă nu ai cozonac, dar vrei să mănânci budincă, poți folosi pâine. Este la fel de delicioasă! Pentru budinca de pâine ai nevoie de: o pâine toast feliată, 400 de grame de brânză dulce, 200 de grame de zahăr, 50-60 de grame de stafide, opt ouă, 500 de mililitri de lapte, două plicuri de zahăr vanilinat, 30 de grame de unt și un praf de sare.

Rețeta este foarte simplă! Se începe prin tăierea feliilor de pâine. Apoi, se bat șase ouă cu sarea și cu laptele. Brânza se amestecă cu zahărul, zahărul vanilinat, cele două ouă rămase și cu stafidele.

Ia o tavă adâncă și unge-o bine cu unt. Scufundă feliile de toast în ouăle bătute cu lapte și, fără a le stoarce, tapetează cu ele tava. Toarnă jumătate din crema de brânză, după care mai adaugă câteva felii de pâine. Pune restul de cremă de brânză și adaugă pe deasupra câțiva fulgi de unt.

Pune tava la cuptor, la 180 de grade Celsius, și las-o 45 de minute. La final, răstoarnă tava pe un tocător din lemn și lasă budinca să se răcească. Este la fel de bună precum budinca de cozonac!

Poftă bună!

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Alertă în Marea Neagră, lângă Sulina. A doua navă pentru care au intervenit salvatorii români în mai puțin de 12 ore
Salvatorii români au fost mobilizați joi dimineață pentru o misiune la nava WINE TRADER, aflată la aproximativ 14 mile marine de Sulina. Intervenția vine la câteva ore după ce o altă navă comercială, YARA J, a raportat un incendiu la bord, în apropierea litoralului românesc. Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a […]
Alertă în Marea Neagră, lângă Sulina. A doua navă pentru care au intervenit salvatorii români în mai puțin de 12 ore

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
15 octombrie 2026
15 octombrie 2026