Polițiștii au fost alertați duminică dimineață, 17 septembrie, după ce un nou-născut a fost găsit mort pe o plajă din stațiunea Eforie Nord, potrivit Ziua de Constanța. Cadavrul a fost băgat într-un sac.
„La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 09.20 , polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o plajă, a fost găsit cadavrul unui făt. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă”, a transmis IPJ Constanța.
Trupul fără suflare al bebelușului era băgat într-un sac și a fost găsit spre apă, abandonat între pietre, în zona Steaua de Mare.
Poliția continuă cercetările în acest caz.
Un bărbat a murit după ce ar fi fost împins de pe pasarela unei nave pentru că nu avea bilet
Într-o altă ordine de idei, reiterăm cum un bărbat de 36 de ani a murit după ce ar fi fost împins de pe pasarela unei nave, în portul maritim Pireu din Grecia. Membrii echipajului navei Blue Horizon sunt acuzați că l-au aruncat de pe navă, bărbatul găsindu-și sfârșitul în apă. Patru membri ai echipajului feribotului Blue Horizon au fost arestați după ce videoclipurile postate pe rețelele de socializare au arătat ce s-a întâmplat, informează Greek City Times.
Potrivit eKriti, bărbatul de 36 de ani încerca să se urce la bordul navei care pleca spre portul Heraklion. Potrivit imaginilor, el a încercat să urce pe nava care pornea deja și a fost împins în apă.
Conform Radio Creta, el călătorea des din Pireu și era cunoscut de echipaj. „Bărbatul probabil că nu avea bilet. Un tip în cămașă albă și cu însemne pe umăr, un căpitan, nu știu ce este, l-a împins. A făcut 2-3 încercări de a urca la bord și îl împingeau când nava a început să părăsească portul. L-au tot împins. Era clar că va cădea în mare și, ca urmare, în cele din urmă a căzut”, a declarat un pasager.
„Este imposibil ca Antonis să nu fi avut un bilet”, a declarat fratele său.”Toată lumea îl iubea, toată lumea din Agios Nikolaos, ceea ce nu este o exagerare. Întrebați pe oricine vreți despre fratele meu”, declară fratele său. Șocați de incident, martorii au contactat Garda de Coastă pentru a anunța incidentul. Tânărul de 36 de ani provenea dintr-o familie numeroasă. În ultima vreme, lucra într-un magazin de fructe. al unei familii de zece persoane.