Prima pagină » Magazin » Cadavrul unui preot mort de Covid-19, înmormântat de altă familie
Cadavrul unui preot mort de Covid-19, înmormântat de altă familie

Cadavrul unui preot mort de Covid-19, înmormântat de altă familie

18 sept. 2020, 22:46,
în Magazin

Un preot din Satu Mare, care a murit de Covid-19, a fost înmormântat de altă familie după o încurcătură la morga Spitalului Cărei, scrie presasm.ro. Preotul Ioan Panusciac, care slujea la o biserică din comună Doba, Satu Mare, a murit în cursul acestei săptămâni, la vârsta de 53 de ani.

El avea coronavirus și fusese internat cu pneumonie la Spitalul Cărei.

Rudele sale au mers vineri să ridice cadavrul, dar au aflat că fusese deja dat unei alte familii.

Potrivit managerului spitalului, Elisabeta Racz, eroarea a apărut după ce sistemul de refrigerare de la morgă s-a stricat, iar toate cadavrele au fost scoase până la rezolvarea problemelor. În momentul reintroducerii cadavrelor în frigider, un angajat ar fi încurcat etichetele.

În cursul zilei de joi, nepotul unei femei a mers la morga Spitalului Cărei pentru recunoașterea bunicii sale decedate și a spus că va trimite ulterior o firmă de pompe funebre să ridice cadavrul.

Cum între timp etichetele au fost inversate, firma de pompe funebre a primit cadavrul preotului, în loc de cel al femeii. Vineri dimineață, familia preotului a mers să ridice corpul neînsuflețit, dar când s-a făcut recunoașterea, rudele au văzut cadavrul femeii. Ulterior, rudele preotului au descoperit că acesta a și fost îngropat în cursul zilei de joi.

Părintele Ioan Panusciac, al doilea preot mort de COVID-19 într-o perioadă scurtă de timp

Părintele Ioan Panusciac s-a născut la 18.06.1967, în localitatea Bocicoiu Mare, județul Maramureș, iar parohia la care slujea are 145 de credincioși. Aceștia nu au fost informați de către Direcția de Sănătate Publică că preotul fusese confirma pozitiv cu noul coronavirus. Nici măcar autoritățile locale nu au știut aceste informații pentru a putea lua măsurile necesare.

Situația este cu atât mai gravă cu cât majoritatea credincioșilor sunt persoane vârstnice, care intră în grupa de risc. Potrivit informațiilor PresaSM, doar astăzi s-a făcut o acțiune de dezinfecție în lăcașul de cult.

Spitalul Carei, unde a și murit Ioan Panusciac a fost infectat cu noul coronavirus, a precizat Direcția de Sănătate Publică Satu-Mare.

Acum câteva zile a mai murit un preot din Bucureşti. Cunoscutul preot Vasile Ailioaiei, paroh al Bisericii Podeanu, a murit după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Părintele, în vârstă de 66 de ani, se afla în spital de mai bine de două săptămâni, după ce se infectase cu SARS-CoV-2. Potrivit unor surse, preotul era strănepot al scriitorului Ion Creangă, fiind născut în Topolița, la 10 kilometri de Humulești.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 august 2026
22 august 2026