Prima pagină » National » Călătorești în vacanță? Află cât de mare poți să-ți faci bagajul de mână fără să plătești
Călătorești în vacanță? Află cât de mare poți să-ți faci bagajul de mână fără să plătești

Călătorești în vacanță? Află cât de mare poți să-ți faci bagajul de mână fără să plătești

04 iul. 2025, 10:20,
Redacția BZI în National

Ryanair, cea mai mare companie aeriană din Europa după numărul de pasageri transportați, pregătește o veste uriașă pentru toți cei care zboară frecvent cu bagaje de mână: în curând, dimensiunea maximă a bagajului gratuit permis la bord va fi mărită!

În prezent, pasagerii pot aduce la bord un așa-numit „bagaj personal” cu dimensiunile de 40 x 25 x 20 cm, echivalentul unui volum de 20 de litri. Însă, în „următoarele săptămâni”, compania va extinde această limită la 40 x 30 x 20 cm, ceea ce înseamnă 24 de litri, adică o creștere substanțială cu 20% a volumului acceptat gratuit.

Surpriză pentru toți cei care zboară

Decizia Ryanair vine în contextul în care companiile aeriene europene au ajuns recent la un acord privind o dimensiune minimă standard pentru bagajele de cabină: 40 x 30 x 15 cm. Dacă Ryanair s-ar fi aliniat exact la acest nou standard, pasagerii ar fi fost nevoiți să accepte un bagaj cu un volum mai mic decât cel permis până acum, mai precis, o reducere de 10%.

Dar, spre surprinderea (plăcută) a călătorilor, Ryanair a ales să meargă în direcția opusă: în loc să reducă, a mărit! Practic, compania oferă o politică mai generoasă decât noul minim impus la nivel european, păstrând lungimea și adâncimea bagajului și mărind lățimea de la 25 cm la 30 cm. Mai mult, pasagerii care deja dețin genți sau trollere conforme cu dimensiunile actuale nu trebuie să-și facă griji, vor putea continua să le folosească fără probleme.

Reprezentanții Ryanair au anunțat că această modificare va intra în vigoare înainte de finalul verii, imediat ce aeroporturile vor ajusta dispozitivele de verificare a dimensiunilor bagajelor.

„Această schimbare va fi implementată în următoarele săptămâni”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

Inițiativa vine în paralel cu discuțiile dintre organizația Airlines for Europe (A4E) și oficialii de la Bruxelles privind simplificarea și standardizarea regulilor pentru bagajele de cabină în întreaga Europă. Scopul? Claritate și coerență pentru pasageri, indiferent cu ce linie aeriană călătoresc.

„De la turiștii de city break până la familiile care pleacă în vacanță, toți vor beneficia de o regulă clară și unitară”, a declarat Ourania Georgoutsakou, directoarea generală A4E.

Totuși, unele companii aeriene, cum ar fi British Airways, Jet2 și easyJet, nu vor modifica nimic, întrucât limitele lor de bagaj de cabină sunt deja mai mari decât cele noi stabilite ca standard.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. Două persoane au fost rănite, iar autoritățile analizează invocarea Articolului 4 al Alianței. O dronă rusească prăbușită la Galați a provocat primele reacții oficiale ale NATO după ce un bloc de locuințe din România a fost […]
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 mai 2026
30 mai 2026