Prima pagină » National » Calea ferată Gara de Nord – Otopeni ar putea fi dată în folosinţă din 12 decembrie

Calea ferată Gara de Nord – Otopeni ar putea fi dată în folosinţă din 12 decembrie

16 sept. 2020, 07:56,
Cristian ZAVASTIN în National

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că linia de cale ferată Gara de Nord – Aeroportul Otopeni ar putea fi dată în folosinţă din data de 12 decembrie.

„Am fost astăzi într-o probă-test, într-o verificare pentru tot ceea ce credem noi că se va întâmpla undeva la sfârşitul lunii octombrie, când vom finaliza cei 8 kilometri de linie dublă. De la Gara de Nord până la Otopeni sunt 19,5 kilometri. Pe 8 kilometri între Mogoşoaia şi Baloteşti se modernizează linia, vom avea linie dublă. Se construieşte acel tronson de 3 kilometri, pasarela peste DN1, nou, de la zero”, a declarat Lucian Bode.

Calea ferată Gara de Nord – Otopeni ar putea fi dată în folosinţă din 12 decembrie

Ministrul transporturilor a precizat că această cale ferată include primul tronson de cale ferată construit de la zero în România după Revoluţie.

„Dacă vă puteţi imagina: este primul tronson de linie de cale ferată construit în România de la zero după 1989. Aşadar, suntem într-un progres fizic de peste 98%, vom realiza cel mai probabil săptămâna viitoare primele deplasări cu invitaţi, cu presa, aşa cum am făcut şi la metrou. (…) Noi credem că o dată cu noul Mers al Trenurilor, 12 decembrie, din acel moment, de la Gara de Nord la Otopeni, sau de la Otopeni la Gara de Nord vom parcurge cei 19,5 kilometri în 15-17 minute”, a menționat ministrul Transporturilor.

Care este ruta căii ferate Gara de Nord – Otopeni

Potrivit CFR SA, noua cale ferată spre aeroport porneşte din zona de racordare (fosta Haltă Odăile) pe aproximativ 600 de metri, traseul continuă cu o zonă de consolidare, în lungime de 900 de metri şi un viaduct de 1,52 kilometri, care supratraversează DN1, până la noua staţie de călători, de la Terminalul Sosiri Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Pe întregul traseu a fost montată linia de cale ferată, constructorul executând în prezent ultimele lucrări de buraj şi profilare mecanică.

Proiectul ”Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti – FAZA I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti” prevede construirea unei căi ferate simple pe o lungime de 2,95 km, cu trei podeţe, un viaduct de 1,52 km lungime (37 de pile şi o culee) care supratraversează DN1 şi o staţie CF, cu linie dublă, la Terminalul T1.

Valoarea contractului este de 398,1 milioane de lei, iar contractantul este Arcada Company. Sursa de finanţare o constituie fondurile europene nerambursabile.

Pe categorii de lucrări lucrează următorii constructori: Arcada (construcţii civile/viaduct), Wiebe (suprastructură CF) şi Alstom (instalaţii semnalizare şi telecomunicaţii).

Metroul Drumul Taberei, inaugurat cu fast

Metroul Drumul Taberei a fost inaugurat ieri. La eveniment au fost prezenţi preşedintele Kaus Iohannis, premierul Ludovic Orban şi Ministrul Transporturilor Lucian Bode. Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv Valea Ialomiţei, a fost pusă în funcţiune pentru publicul călător ieri, la ora 14:00.

Accesul pe magistrala de metrou M5 a fost liber în cursul zilei de ieri, până la ora 23:00, în acest fel fiind marcată începerea Săptămânii Mobilităţii la nivel european, a anunţat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, la inaugurarea oficială a magistralei, secţiunea Râul Doamnei – Eroilor.

„Daţi-mi voie să le mulţumesc bucureştenilor din această parte a Bucureştiului pentru răbdarea lor, ţinând cont de anii de întârziere în raport cu termenul de finalizare asumat prin contractele de execuţie. Sunt bucuros să-i anunţ pe toţi cei care şi-au propus să folosească magistrala M5 că Metrorex a decis ca azi, până la ora 23:00, accesul pe această magistrală să fie liber, marcând astfel începerea Săptămânii Mobilităţii la nivel european”, a spus Lucian Bode.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iulie 2026
04 iulie 2026