Prima pagină » National » Calendar Ortodox. Iată ce sfânt sărbătorim pe 30 iunie. Ce rugăciune trebuie rostită
Calendar Ortodox. Iată ce sfânt sărbătorim pe 30 iunie. Ce rugăciune trebuie rostită

Calendar Ortodox. Iată ce sfânt sărbătorim pe 30 iunie. Ce rugăciune trebuie rostită

29 iun. 2020, 23:20,
în National

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi că sihastru pe valea pârâului Râmeţ din Munţii Apuseni şi apoi ca egumen al Mănăstirii Râmeţ din judeţul Alba. Pe peretele bisericii de la Râmeţ, perete care desparte naosul de pronaos, se afla următoarea inscpritie: „Scris-am eu mult greşitul robul lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crisul Alb în timpul Arhiepiscopului Ghelasie, anul 1377, 2 iulie, în zilele regelui Ludovic“. Aceasta inscripţie este prima menţiune a unui întâistătător ortodox al Transilvaniei în istoria Bisericii noastre. Potrivit tradiţiei Sfântul Ghelasie avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga, postea şi săvârşea sfintele slujbe. Nu mânca decât sâmbătă şi duminică, iar în celelalte zile se hrănea doar cu Sfintele Taine.

Sfântul Ghelasie era atât părintele sihaştrilor din Munţii Râmeţ, cât şi al sătenilor din Tara Moţilor

Mulţi din cei stăpâniţi de duhurile necurate, au primit vindecare prin rugăciunile sale. La trecerea sa la cele veşnice, trupul său a fost îngropat lângă vechea biserica a Mănăstirii Râmeţ. Cu timpul a devenit necunoscut locul în care a fost înmormântat. Moaştele sale au fost scoase la iveală în anul 1925, când, în urma unei ploi torenţiale, a fost văzut un cap de om care a înconjurat de trei ori vechea biserica a Mănăstirii Râmeţ şi s-a oprit lângă sfântul altar. Alte două capete au fost scoase la suprafaţă de ape.

Capetele au fost îngropate în partea dreaptă a vechii biserici. S-a purces la dezgroparea lor după ce călugării au văzut că zăpada se topea în fiecare an deasupra locului în care au fost puse capetele. Capul Sfântului Ghelasie a fost identificat după ce o femeie bolnavă de epilepsie s-a vindecat după ce s-a atins de el. Pe 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât canonizarea oficială a Sfântului Ghelasie şi trecerea numelui său în calendarul ortodox. Canonizarea solemnă s-a făcut la Râmeţ la 29 iunie 1992. Pomenirea Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ se va face la 30 iunie.

Rugăciune către Sfântul Ghelasie:

Către tine, Sfinte Ierarhe Ghelasie, înălţându-ne gândurile, cu umilinţă şi cu căldură te rugăm: cauta din înălţimea plină de slavă a cerului şi te milostiveşte de suferinţele, durerile, patimile, necazurile, amărăciunile şi strâmtorările noastre. Şi roagă pe Stăpânul şi Dumnezeul nostru cel ceresc, să ne ierte păcatele pe care, cu ştiinţa şi cu neştiinţă, le săvârşim neîncetat, ca şi pentru puţină noastră dragoste faţă de El şi faţă de aproapele nostru, rugându-L să fie pururea milostiv şi iertător şi să îndepărteze de la noi toată suferinţa şi durerea.

Fii povăţuitorul şi îndrumătorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieţii, pentru că, urmând pilda credinţei şi a dragostei tale faţă de Hristos, să ne învrednicim de darurile Sale şi trecând din această viaţă, să ne bucurăm împreună cu tine şi cu toţi cei bineplăcuţi din veac ai Domnului, de Împărăţia cea nesfârşită a cerurilor, că acolo, înconjuraţi de cetele îngerilor, să aducem mărire, cinste şi închinăciune lui Dumnezeu Celui în Treime slăvit, în vecii vecilor, Amin.

Tot astăzi serbam:

– Soborul Sfinţilor 12 Apostoli: Petru, Iacov al lui Zevedeu, Ioan, Andrei, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacov al lui Alfeu, Tadeu, Simon Cananeul, Matia (ales în locul lui Iuda) şi pomenirea:

– Sfântului Mucenic Meliton;

– Sfântului Mucenic Petru din Sinopi;

– Sfântului Mucenic Mihail, grădinarul (sec. al XVIII-lea).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`