Actualitate

Camera Deputaților a aprobat Ordonanța de Urgență: Zile libere plătite unuia dintre părinți, în perioada suspendării școlilor

Publicat: 10 nov. 2020
Părinții vor primi zile libere plătite
Părinții vor primi zile libere plătite

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care aprobă Ordonanța de Urgență a Guvernului, prin care părinții vor avea zile libere plătite, în vederea supravegherii copiilor, în perioada în care cursurile în școli vor fi suspendate.

Astfel, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii COVID-19, unul dintre părinți vor primi zile libere plătite. Legea merge la promulgare.

Prin acest de lege se crează cadrul legal pentru acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa fizică în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARSCOV-2, precum şi părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului cu handicap grav neşcolarizat, ori care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere o persoană adultă încadrată în grad de handicap grav sau în 3 grad de handicap grav cu asistent personal, în condiţiile limitării sau suspendării serviciilor de zi de care acestea beneficiază.

Zile libere plătite și pentru părinții ai căror copii suferă de o boală cronică

Deputaţii au extins această măsură şi în cazul părinţilor ai căror copii suferă de o boală cronică, chiar dacă nu sunt suspendate cursurile.

„Prin excepţie, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi părintele sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav neşcolarizat, care a optat pentru acordarea indemnizaţiei prevăzute de art.42 alin.(4) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar în situaţiile în care activitatea serviciului de zi este limitată sau suspendată, prin dispoziţie/decizie a autorităţii care are în administrare serviciul de zi, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2”, conform proiectului de lege.

Ce părinți pot primi zilele libere plătite

Prevederile vor fi aplicate părinţilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

„a) au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară;

b) celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere;

c) locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemuncă”.

Angajatorul, obligat să acorde zilele libere

Angajatorul este obligat să acorde zilele libere dacă angajatul solicită acest drept în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. rin excepţie, însă, este nevoie de acordul angajatorului în cazul angajaţilor din unităţile sistemului energetic naţional, din unităţile operative de la sectoarele nucleare, din unităţile cu foc continuu, din unităţile de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, din reţeaua de transport feroviar, din unităţile care asigură transportul în comun şi serviciul de salubrizare a localităţilor, aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă, din unităţile de comerţ alimentar, servicii financiare, distribuţie de carburanţi, producţie şi distribuţie de medicamente şi echipamente sanitare, precum şi în cazul personalului din unităţile farmaceutice.

Pe 21 septembrie, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizată, iar Camera Deputaţilor a votat decizional. Legea va merge la promulgare.





Comentarii
Adauga un comentariu