Local

Campania de salubrizare intensivă a arterelor rutiere se reia

Publicat: 02 iun. 2020

Salubris SA şi Primăria Municipiului Iaşi reiau campania de salubrizare intensivă a arterelor rutiere. Această acțiune este programată în perioada 18 mai – 1 iulie, echipele Salubris SA urmând să acţioneze în cartierele oraşului zilnic, între orele 8.00 și 18.00, conform programului atașat, program care poate fi influenţat de condițiile meteo.

„În cursul zilei de astăzi, 2 iunie, echipele Salubris SA au lucrat pe strada Sarmisegetuza, pe partea dreaptă dinspre Pod Mircea cel Bătrân spre strada Tabacului. Miercuri și joi, 3 și 4 iunie, Salubris SA va Plai Bahlui – Mal Drept, mai întâi între Podul de Piatră și Podu Roș, apoi între Podu Roș și bulevardul Primăverii.

Pe toată durata acțiunii, în zonele în care se va acționa cu utilaje specializate pentru măturat, stropit și / sau spălat mecanizat se interzice parcarea autovehiculelor pe carosabil. Aceste acțiuni vor fi anunțate cu 24 – 48 ore înainte de data programată pentru salubrizarea mecanizată, atât în mediul online, cât și fizic, în zonele respective, de către Salubris SA și Poliția Locală Iași, prin panotaj stradal și flyere.

Proprietarii de autovehicule parcate în zona / perioada planificată pentru salubrizare trebuie să asigure eliberarea carosabilului pentru a facilita intervenția utilajelor de salubrizare. În caz contrar este posibil ca autovehiculele să fie ridicate și să se aplice amenzi proprietarilor.

Ieșenii care doresc să manifeste spirit civic în efortul comun de menținere a curățeniei sunt rugați să se implice în zona străzii pe care locuiesc prin:

• colectarea în saci rezistenți a eventualelor deșeuri rămase în zona autovehiculelor care nu au fost mutate de proprietari de pe carosabil și au împiedicat utilajele Salubris SA să curețe corespunzător zona de la bordură și, respectiv, utilizarea sacilor cu deșeuri menajere depozitați neconform în coșurile stradale de pe stâlpi;

• depozitarea conformă a acestor saci cu deșeuri la punctele de colectare din zona străzii pe care locuiesc, lângă containerele pentru colectarea separată a deșeurilor (sacii cu deșeuri de tip nisip/ praf trebuind să fie închiși, pentru a se evita împrăștierea acestor deșeuri în atmosferă);

• atragerea și altor vecini în astfel de acțiuni civice sau conștientizarea acestora privind necesitatea respectării mesajelor și activității Salubris SA;

• să comunice Salubris (prin mail: office@salubris.ro pe site: https://salubris.ro/, pagina de Facebook: https://www.facebook.com/SalubrisIasi sau direct angajaților din teren) eventualele sugestii privind optimizarea activității de salubrizare.

Ieșenii sunt rugați să urmărească indicatoarele din zona în care locuiesc și să acceseze site-ul și pagina de Facebook Salubris SA! De asemenea, ieșenii se pot înscrie la Salubris SA cu o solicitare de a primi pe mail o notificare cu 24 ore înainte de data programată pentru salubrizarea străzii pe care locuiesc.”, potrivit PMI.





Comentarii
  • Salubrizarea stradala se face zilnic in tarile civilizate.
    Grafic pentru salubrizare stradala nu ar trebui sa existe in Iasi atat timp cat populatia Iasului plateste acelasi pret pentru salubritate.
    Sunt strazi care nu au vazut ”MATUROIUL” (sa fie maturate) de ANI de zile chiar daca fac parte din nomenclatorul de strazi al Iasului.
    Nu intamplator Iasul este al doilea cel mai poluat oras al Romaniei in contextul cand nu mai ai industrie care sa polueze orasul iar aceasta poluare se datoreaza peste 60% faptului ca este maturat orasul pe baza de grafic si salubritatea se face cu maturoaie ca la inceputul secolului.
    Doresc ca UE sa amendeze Romania si pentru Iasi ca este poluat dar amenda va fi platita de cei ce trebuiau sa ia masuri sa nu mai fie orasul poluat, adica cei de la Mediu, Primarie, Salubris, Servicii Publice Iasi adica exact cei ce nu au facut nimic sa reduca poluarea ci numai sa pacaleasca populatia si apatratele de masura ale poluarii cumparand masini care stropesc cu apa atmosfera sa tina praful jos, nu sa-l indeparteze de pe strada.

Adauga un comentariu