Prima etapă a Campaniei naționale de promovare a vaccinării anti-HPV s-a încheiat cu o activitate ce a avut loc în comuna Tomești, județul Iași. Campania națională este destinată orașelor mici și localităților din mediul rural, deoarece informația medicală corectă și completă ajunge mai greu aici
România implementează atât Programul de Vaccinare anti-HPV a fetelor cu vârsta între 11-18 ani, cât și Programul Național de Screening pentru Cancerul de Col Uterin, consolidat prin 4 Programe regionale (Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Muntenia și Centru) de prevenție, depistare, diagnostic și tratament precoce a cancerului de col uterin, cu finanțare prin Fondul Social European – Programul Operațional Capital Uman, care au ca scop implementarea strategiei de screening cu testare primară a infecției persistente cu HPV.
Vaccinarea anti-HPV se realizează la persoanele eligibile, pe baza solicitărilor părinților/reprezentanților legali care transmit cererile către medicii de familie. Cererile sunt centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare, iar trimestrial se solicită Direcției de Sănătate Publică numărul de doze de vaccin necesare.
Dr. Carmen Ungurean: „Cancerul de col uterin reprezintă o urgență de sănătate publică în România”
În cadrul Campaniei naționale de promovare a vaccinării anti-HPV au fost organizate întâlniri dedicate părinților, unde aceștia au primit toate informațiile necesare pentru a-i ajuta să ia decizia corectă privind sănătatea copiilor lor, dar și cererea tip pe care să o depună la medicul de familie pentru accesarea programului de vaccinare anti-HPV.
În paralel, campania s-a adresat și întregii comunități locale, prin acțiuni de informare și promovare a prevenției împotriva HPV. Campania a fost organizată de Fundaţia „Renaşterea” şi Asociaţia „Mame pentru Mame”, cu susținerea Ministerului Sănătăţii și a Institutului Național pentru Sănătate Publică, în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roşie din România, cu sprijinul MSD și Synevo.
„Cancerul de col uterin reprezintă o urgență de sănătate publică în România. Anual se înregistrează un număr nepermis de mare de femei cu cancer de col uterin. Această problemă de sănătate publică are însă soluții, cancerul de col uterin poate fi atât prevenit prin vaccinare, cât și vindecat, dacă este depistat în stadii precoce. În calitatea sa de coordonator al Programului Național de Vaccinare și al celui de Screening pentru Cancerul de Col Uterin, își reafirmă asumarea rolului pe care îl are în fundamentarea politicilor de sănătate publică și în coordonarea și implementarea programelor naționale de sănătate publică și militează pentru crearea unui cadru funcțional pentru sprijinirea femeilor din România cărora să le oferim acces la informații și servicii de prevenire a cancerului de col uterin.
Implicarea activă în acest demers, susținerea lui sub orice formă reprezintă, pentru noi, asumarea unui angajament în a proteja fetele și femeile din România de această afecțiune care poate fi prevenită. Avem încredere că împreună, unindu-ne forțele, vom putea consolida și dezvolta un cadru coerent și durabil pentru prevenția cancerului de col uterin”, a transmis dr. Carmen Ungurean, coordonatorul Programului Național de Screening pentru Cancerul de Col Uterin, INSP.
Prima etapă a Campaniei naționale de promovare a vaccinării anti-HPV s-a încheiat în Tomești
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/03/hpv.jpg)
Anual, la noi în țară se înregistrează peste 3300 de cazuri noi și de peste 1.500 de decese noi ca urmare a cancerului cervical
În cadrul ultimei opriri a Caravanei „HotărăștePentruViitor”, medicii voluntari au susținut sesiuni de informare în localitatea Tomești, unde comunitatea de părinți participantă a avut ocazia de a primi mai multe informații despre infecția cu HPV și despre metoda de prevenție prin vaccinarea împotriva acestui virus, prin Programul Național de Vaccinare. De asemenea, în cadrul aceleiași întâlniri, părinții au aflat despre importanța depistării din timp a leziunilor colului uterin, prin programe de screening.
Campania de informare s-a desfășurat în contextul în care, în România, incidența cancerului cervical este îngrijorătoare. Anual, în țară se înregistrează peste 3.300 de cazuri noi și de peste 1.500 de decese noi ca urmare a acestui tip de cancer. De asemenea, riscul de îmbolnăvire și de decese este peste media europeană, de o îmbolnăvire la 52 de femei, respectiv, un deces la 143 de femei (comparativ cu media europeană de o îmbolnăvire la 143 de femei și un deces la 500 de femei). De asemenea, peisajul medical indică faptul că, în România, mediul rural este caracterizat de inegalități în ceea ce privește informarea și accesarea facilă a vaccinurilor și screeningului.
Din cauza accesibilității reduse, a barierelor financiare și educaționale, rata mortalității este mai mare în mediul rural, comparativ cu mediul urban.
cine pune botul la Gardasil…merita toate efectele secundare
povestea „vaccinului” hpv este de notorietate