Prima pagină » International » Canada și Regatul Unit, acord comercial post-Brexit
Canada și Regatul Unit, acord comercial post-Brexit

Canada și Regatul Unit, acord comercial post-Brexit

21 nov. 2020, 23:40,
în International

Regatul Unit şi Canada au convenit sâmbătă un acord comercial post-Brexit provizoriu care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2021 şi va reproduce pe o bază bilaterală acordul de care Regatul Unit a beneficiat până în prezent ca ţară membră a UE, a anunţat Ministerul britanic al Comerţului Internaţional, potrivit AFP, anunță AGERPRES.

Premierul britanic Boris Johnson şi premierul canadian Justin Trudeau, împreună cu ministrul britanic al comerţului internaţional Liz Truss şi omologul său canadian Mary Ng, au convenit în urma discuţiilor purtate prin teleconferinţă asupra unui acord de principiu care cuprinde prevederile acordului comercial actual între UE şi Canada, precizează într-un comunicat acest minister.

”Acordul încheiat astăzi consolidează schimburi comerciale în valoare de 20 de miliarde de lire sterline (22,4 miliarde de euro) şi garantează siguranţa a mii de locuri de muncă”, a declarat ministrul Liz Truss, care a salutat legăturile ce unesc din punct de vedere istoric şi cultural Regatul Unit de ”prietenii şi aliaţii din Canada”.

”Este un acord fantastic pentru Regatul Unit şi care garantează comerţul transatlantic cu unul dintre aliaţii noştri cei mai apropiaţi”, a spus la rândul său premierul Boris Johnson, manifestându-şi speranţa că acest acord va consolida exporturile britanice către Canada, ”de la maşinile electrice până la vinul spumant”.

Acordul, încă nesemnat oficial, va fi provizoriu, întrucât anul viitor vor începe între guvernele de Londra şi Ottawa negocieri pentru ”încheierea unui nou acord mai ambiţios”, un acord ”personalizat” care va avea în vedere, printre altele, domenii precum mediul şi comerţul online, explică ministrul Liz Truss.

Acest acord provizoriu doar reia termenii tratatului de liber schimb încheiat între UE şi Canada (CETA), permiţând evitarea instituirii unor taxe vamale odată cu încheierea la 1 ianuarie a perioadei de tranziţie post-Brexit în care Regatul Unit aplică regulile europene după ce în ianuarie anul acesta s-a retras oficial din UE.

Negocierile dintre Regatul Unit şi UE privind relaţiile lor post-Brexit vor continua săptămâna viitoare. Deşi s-au înregistrat unele progrese, mai ales în dosarele secundare, se menţin divergenţe notabile în trei chestiuni cheie, respectiv concurenţa, accesul pescarilor europeni în apele britanice şi soluţionarea diferendelor în cadrul viitorului acord.

Pe ansamblu, Bruxellesul doreşte un acord extins care să cuprindă şi norme ale UE privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra doreşte doar un acord clasic de liber schimb. Dacă în final tratativele eşuează, relaţiile comerciale dintre UE şi Regatul Unit se vor desfăşura doar pe baza regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO PSD suspendă negocierile cu Adrian Veștea după decizia PNL. Formarea noului Guvern intră într-o etapă incertă
PSD a suspendat negocierile programate cu Adrian Veștea după ce PNL i-a cerut premierului desemnat să își depună mandatul. Negocierile pentru formarea noului Guvern sunt blocate, iar șansele unei majorități parlamentare sunt puse sub semnul întrebării. Scena politică traversează un nou episod tensionat după ce Partidul Social Democrat a decis să suspende pentru moment discuțiile […]
PSD suspendă negocierile cu Adrian Veștea după decizia PNL. Formarea noului Guvern intră într-o etapă incertă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 iunie 2026
17 iunie 2026