National

Când vor reveni la școală elevii și ce vacanțe vor fi în anul 2022

Publicat: 29 dec. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Când vor reveni la școală elevii și ce vacanțe vor fi în anul 2022
Potrivit structurii anului şcolar 2021-2022, structură adoptată de Ministerul Educaţiei, elevii din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal revin la ore pe 3 ianuarie 2022

Când începe şcoala în ianuarie 2022 şi ce vacanţe vor avea elevii în anul ce urmează reprezintă informaţii ce au fost aprobate odată cu structura anului şcolar 2021-2022.

Când începe şcoala în ianuarie 2022? Este întrebarea la care elevii şi părinţii din România caută răspunsul. Potrivit structurii anului şcolar 2021-2022, structură adoptată de Ministerul Educaţiei, elevii din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal revin la ore pe 3 ianuarie 2022.

Semestrul I se încheie pe 14 ianuarie 2022.

În acelaşi timp, preşcolarii şi elevii din învăţământul primar se vor revedea cu educatorii și învățătorii pe 10 ianuarie 2022.

Semestrul al II-lea se va desfăşura între 17 ianuarie 2022 și 10 iunie 2022.

Prin excepție, elevii clasei a XII-a zi și tinerii din clasa a XIII-a seral și frecvență redusă vor încheia orele pe 27 mai 2022. După vacanţa din decembrie, elevii vor mai avea vacanţă în primăvară, între 15 aprilie 2022 și 1 mai 2022.

Ce vacanţe au elevii în 2022

23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022: vacanța de iarnă;

15 aprilie 2022 – 1 mai 2022: vacanța de primăvară;

11 iunie 2022 – septembrie 2022: vacanța de vară.

Prin excepție de la prevederile anterior menționate, pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.

Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.

În situația suspendării cursurilor conform Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), măsurile privind parcurgerea integrală a programei școlare prin modalități alternative stabilite de consiliul de administrație al școlii nu se dispun pe durata vacanțelor școlare.

Calendarele examenelor naționale, inclusiv calendarul admiterii în învățământul liceal (clasa a IX-a), se aprobă prin ordine de ministru distincte.

În stabilirea structurii anului școlar s-a ținut cont de propunerile Consiliului Național al Elevilor.

II. Pentru pregătirea examenelor naționale (Evaluare Naţională 2021 și Bacalaureat 2021) vor fi publicate pe site-ul CNPEE, începând cu data de 22 februarie 2021, teste de antrenament.

Grevă în învăţământ! Profesorii români, printre cei mai săraci din Europa

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), care a organizat proteste în ultimele zile, spune că mulți din profesorii României sunt printre cei mai săraci europeni.

„Protestele din ultimele trei zile organizate de federațiile sindicale din educație sunt un semnal puternic pe care vrem să îl tragem nu doar în fața guvernanților, ci și a opiniei publice! Majorările salariale solicitate de către noi și care sunt prevăzute de legislația în vigoare nu sunt un moft, ci O NEVOIE REALĂ!

Fără aceste majorări, în contextul scumpirilor deja existente la utilități și alimente, peste 70% dintre salariații din învățământ vor fi la limita subzistenței!
Primul prag al degradării financiare va fi resimțit chiar acum, de Crăciun!

Gândiți-vă cum se poate trăi lunar cu un câștig salarial de 2.300 de lei? Acesta este venitul unui cadru didactic tânăr, din care plătește aproximativ 1.000 de lei pentru energie electrică, gaze naturale, abonament TV/internet, apă curentă, utilitățile la comun și abonamentul la telefon.

Din 1.300 de lei rămași, acest cadru didactic trebuie să trăiască zilnic cu aproximativ 43 de lei. Ce își poate cumpăra un om pentru Crăciun cu această sumă? Ce poate să pună pe masă? Poate să ofere cadouri? Poate să își împodobească un brad? Răspunsul este unul singur! NIMIC din tot ce ar trebui să aducă bucurie cu ocazia sărbătorilor de iarnă nu este accesibil unui astfel de salariat!”, arăta un comunicat FSLI.

Program simulări examene naţionale 2022

A. Simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a

29 martie 2021: Limba şi literatura română

30 martie 2021: Matematică

31 martie 2021: Limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă)

B. Simularea examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a

22 martie 2021: Limba şi literatura română – proba E.a)

23 martie 2021: proba obligatorie a profilului – proba E.c)

24 martie 2021: proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d)

25 martie 2021: Limba şi literatura maternă – proba E.b).

Adauga un comentariu